*Timpul îşi frângea mâinile a nelinişte într-un decor interbelic/ remix

pipăi falangele uscate ale mesei ţinând în preajmă agenda cu vârfuri aurii
o simt plină de poeme deşi nu i-am desfăcut lumina
uneori văd cum îi alunecă rochia în noapte tăceri de femeie frumoasă
nu ştiu dacă voi scrie vreodată în ea poveştile urşilor albi
îmi amintesc cum mi-ai dat-o apoi a intrat în mine un ritual al cascadelor
noi am făcut dragoste aşa cum mozart compunea simfonii
dintr-o suflare fără ştersături fără ciorne aşa cum eşti tu
foiţe de aur & tutun legate în piele neagră
te-am răscolit ca pe-un copac dând drumul vapoarelor de hârtie să zboare
de pe umerii tăi schimbam lămpile arse în cer ne aruncam în gol
ochiul meu de mână cu ochiul tău hrănindu-se cu lucruri fragile
genunchii de urdă devenind o minge rostogolindu-se prin clepsidre
şi o iarbă înălţându-se peruzeu
doar timpul îşi frângea mâinile a nelinişte sub masă
să arunce discul cât mai departe
corpul lui încordat de efort încălzind în palme genunchii noştri
nu ştiu de ce simţeam că ne va izbi de stâncă
ne ţineam din ce în ce mai strâns de mână
să nu ne împrăştie figuranţi fără contur pe uşi diferite
aşa se întâmplă când primim la masă umbre ce
ne vor şterge zâmbetul de pe buze firmituri interzise
vor trimite visul să decoleze din aburul locomotivei accelerând fără oprire
dacă nu vom reuşi să coborâm acum nu vom reuşi niciodată îmi spui privind

discobolul îşi frângea mâinile a neputinţă într-un decor interbelic...