*copacul cu oale, cronici anacronice

ducem aceeaşi nevăzută suferinţă a îndepărtării
copacul cu oale îşi are profeţiile lui
cine se naşte cu iubirea în coloană va fi ascuţit de doruri ca o sabie
n-avem nimic, toate sunt primite în dar
sufletul îl cărăm în spate ca pe - un tovarăş de front
raniţa devine targă lăsând să ne adulmece ostiile aerului
oraşele nu or să aibă niciodată miros de fân doar cetăţile sacre
lutul se metamorfozează în marmură şi plânge
după ciubărul cu lapte cald al mamei
îmi plouă cu pământ peste gheare
în ultima ulcică am lăsat pene să doarmă pe ele greieri
inima lor e o cutie de vioară albastră
suflarea să transforme sticla în cercuri de apă

în bulboana îngândurată, timpanul a primit o piatră
căci frumuseţea îşi poartă războaiele în ritm de clopot