Monday, February 26, 2007

* turandot's power

în pagoda ta, singurătate, am urât
umbrele pereţilor sever pliate-n evantai

eram copil când mă lipeam de spatele mamei
simţind-o cum doarme când i se relaxau muşchii
acum îmi păzesc somnul

pala de vânt care îmsemna asfinţiturile
şi-a făcut la spărtura de venă un jgheab

mi-ai alungat glasurile când m-au iniţiat
în sinceritate

anii kimono m-au trântit kon_fuz la podea

iubesc roşu discret lucruri & oameni
despre care nu-ţi voi vorbi niciodată
(îi vei ucide
nu vor şti să se apere)

doar el poate să mai desfacă brâul acesta

i-am aflat numele:
bărbatul care ştie mirosul cărnii ce-l preferă la cină




*filosofia iepurelui de angóra

 





nu m-am săturat de sărutat metafora.
când o să fiu plin,
o să şchiu coerent, matur... viscontic
până atunci
trec cu peniţele lip-lip
trasând de la nord până la sânge
o dungă de întuneric

lumina rămasă de ce înfloreşte?

privesc unghiile morţii
stingând cărbunii unui sărut vinovat
pe o coală moale de femeie


uite maţele unui şarpe
aruncate prin universul de bacterii!

plutesc asemeni unui os de vită
topit de spaimă,
miop
ca un bacil Koch

hi hi hi hi
ajută-mă să ajung la morcov!
un morcov roz, of course

mai bine,..., nu!

opus plagal, pentru adulţi

***

filosofia iepurelui de angóra





poveste de sofia viany


somnul iepurelui de angóra era profund.
florile se adunară în jurul lui şi
începură să-i toarcă în fire subţiri blana,
îşi îmnuiau degeţelele în gură
să toarcă mai uşor,
făcură un ghem şi-l aruncară la picioarele
unei poete pe care o zăriră trecând pe aproape.

fata porni după fuior şi merse,
tot merse, până găsi sub un smoc de cicoare,
vietatea.
veniseră la rodini
furnici cu sacii plini de soare,
un cosaş adusese langoşi pe petale de măceş,
lumânărele şi melcuşori de nalbă,
albinele veniră cu poala plină de guaşe-tub,
pe toate le lăsară acolo lângă
somnul iepurelui de angóra.
să nu-l scoli! o rugară ei
ea se aşeză pe o scoarţă de copac,
torcând mai departe,
furnicile îşi croiră drum spre casă prin părul ei,
cosaşul adormi sub pliul rochiei,
albinele aprinseră luminile de seară
veghind somnul iepurelui fermecat şi al micuţei sophy


pentru copii

poezie cu poveste de Sofia Viany

*repetiţia generală cappuccino cu acompaniament de pian. dicteu cronometrat, catalog kelaro, op.2

                     bine, mama, bine... închid, intru în repetiţie pentru boema, vin să te iau după de la medic. poop/ gong 1. kati, la cabină/ machiajul? gong 2... e bine/ de ce îmi ard emoţiile? primii 30 de ani sunt grei în artă, după aia te obişnuieşti/ george... aici eram/ gong de orchestră. 1, 2,3 primele acorduri/
am uitat: eu unde trebuie să stau?
hai, mă... lângă george. sunteţi certaţi?/ concentrează-te, katya/ mă uit spre regizoare. o văd pe mama, alb de spital. două vocalize şi o perfuzie.
de pe scenă, sala se pierde în abis. cinematografic.
mi-amintesc brusc o secvenţă de dragoste cu doi negri. ce fac? am întrebat, copil fiind. întuneric/
o să fie bine, mă încurajez demidulce. ghem într-un reflector/ reluăm măsura întâi/ parcă mai aveam ceva de făcut. mesaje. corina, vizită, ora 5. send/ închideţi odată telefoanele, aici se creează/ sol sol mi/ fals fagotul şi...
si.mi chiamano mimi ma il mio nome e lucia ... il perche, non so; ce pişicher, puccini ăsta, cică non so! mimi, mimi! ştia ea ce voia de la rodolfo, de asta îşi scurtase haina la prenume / mai prezentă ochestra/
lovituri de baghetă în pupitru. flăcări la borcan, ochelarii unui păr alb/
mi chiaman
o... stai. trebuie să te roteşti în jurul lui; vii spre mijlocul scenei. povesteşti cu faţa spre public. tu george, pardon, rodolfo, te aşezi şi-o asculţi. absorbit de mimi/ pasiune stop cadru/ motor. continuare
sola mi fo il pranzo da me stessa / scuză-mă kati... e vineri, cu peşte./ din ochi..ok, caruso carpatin/
ma quando vien lo sgello...il (orchestra frenetic) electric blade/ nu mă recunosc, devin mimi a lui puccini, il primo bacio dell'aprile è mio (sfâşietoare frază) mi-e dor de visele noastre de altădată, de primăveri topite în sărut. nu mă strânge, nimic
nu mă mai doare
ce frumoasă devine lumea într-un cânt pe scenă!
rodolfo? (mut)
bravo, katia (din culise)
bine(din fosă)
mă duc să fumez(îmi face semne regizoarea)
mimez(mă duc să mă dezbrac)
margot, recitativul final...altro di me non le uit textul. deschid partitura ca un copil la tablă/
reluăm de la treiaopta, măsura 28/
mi-am amintit(fum de ţigară)uite... trebuie să ai pledul ăsta pe tine. fii modestă
mai modestă
o nuanţă şi mai modestă, mimi era o fată cuminte de la ţară, nu o musettă
scot colţii: mă înfăşor în pled, în ochii lui george, în borcanul dirijorului
captez citoplasma mov a reflectorului/ în pupitrul orchestrei alunecă perfuzia mamei. anestezie : mi-amintesc tot:
artistul pe scenă nu are durere, familie nici frângeri. doar înfrângeri. şi nici nume...
simt mirosul de cafea al unei umbre în loja principală.
în reflectorul păianjen, doar eu şi ea
coridă cu callas: nu sunete perfecte, ci interesante...
ghiceşte-mi callas, viitorul, în cafea

primadona e o prima donna dollorosa. cu autograf

Mariei Callas







*smărăndiţa








privim fereastra
ninge cu bănuţi de fericire
toarce vată de zahăr lumina
gândurile negre umblă pe vârfuri
printre bulgări cu trandafiri de zăpadă

suntem fericiţi
avem un prunc
şi-i facem baie
între prosoape punem cădiţa cu apă şi plante
tremuri
e prima dată
scoţi de sub icoană
un acatist mic şi-l pui lăngă fată
apoi închizi ochii să coboare un pod de noroc
şi neatingătură de babă
descânţi seminţele apei în gânduri de tată

e o baie magică
un scăldat necunoscut
mâinile tale sunt când albe, când negre
copilul scoate din pânza albă un picioruş
miroase a bun, a cald, a frumos şi a dragoste
până dincolo de prag

s-au strâns şi jucăriile să se uite
furnicile stau departe cu mâna la frunte
cocoţate pe o frunză
numită palmierul din geam
un deşert alb, afară
ce oază de ochi dragi în casă
mingile din leagăn fac tumbe ca un motan
o plimbi înfăşată prin cameră
vorbindu-i în limba părinţilor cu copii
ştiai că eşti fiică de sultan?







*Amfitrion neconvenţional




I-privat nooci

cu un sărut
spăşit mă eliberezi din toţi arborii în care mă închizi peste zi
oftând
îmi dai apă de agave
greu drum e deşertul iubite
stăm amândoi la tulpina lumii
luna îşi aprinde felinarul
lângă umbrarul nostru gaudian
ţi-am mai făcut o piatră funerară
mi...
spune pianul
ce?
îngaimă ecoul
a...
m-ai strigat?
mi-e teamă să nu mă zideşti ca pe o ană
sărută-mă amar,
nu-ţi fie teamă,
sărim amândoi
în piatră ?
în găoacea ei stăm cu genunchii
la piept
ne zbatem să ne naştem
sufli peste mine
cu apă
fii gata când ne-o chema măiastra
chirciţi în ou,
tu şi eu
două cuminţenii ale pământului

II-belladonna

pentru cine ai cântat? m-ai întrebat
după un concert sfârşit în lacrimi spre cabină
n-aş putea să-ţi explic decât acolo
( îţi arăt scena)
vino cu mine după ce luminile s-au stins
numai noi în sala imensă,
îmi spui tu
vezi, acolo,  umbre?
sunt ale unor iubite care au murit
părăsite de amanţi

o văd pe Callas, sublimă Toscă,
ce Scarpia i-a fost Onassis!
nimeni nu a putut s-o salveze de trădare,
înţelegi?
nimeni!

pentru ea am cântat în seara asta
altfel decât în altele
vissi d'arte, vissi d'amore

undeva, departe,
Issis zâmbeşte
tremurând udă în ochiul lui Ossiris

mă încrunt umbrei de femeie pe care
o simt în preajma ta
de o vreme
marcându-mi teritoriul sacru
cu un regat
de o mie de săruturi

ţi-am declarat război,  spun umbrei
iar ţie...te iubesc!


III-noi

ascult tăcerea de zăpadă a grâului trecând printr-o vamă de argint
acum cum şade pitit în căuşul palmelor ca un miel brumăriu
pe masă e un deal alb din care voi face pâine
peste o apă cu toarte de cofă
stinghereşti somnul
unui bulgăre de marmură
râzi când îţi spun că mie-mi pare un ou cu bănuţ
clocit de lugojanul ăsta de pământ
îi crapă coaja într-un punct de capăt-de-lumină
apoi linii zig-zăguite de dalte
ca două furnici
cu boaba în spate
trudim
eu coc turte pe spuză-de-dor
marmura începe să joace sub jarul din palmele tale
ca un urs
tras de zgardă



IV-eu

din luturi horite mi-am făcut o cofă
ş-am zăvorât acolo doruri-alungate-din-poartă de omul iubit
cuptorul cu lacrimi a ars multe nopţi de taină
când am scăpat am fugit departe,
la marginea lumii
într-un colţ de taiga
mi-ai cioplit din aşchii de grâme toiag pentru cânii cu stăpân rău
să pot ajunge acolo unde nu-mă-aşteaptă-nimeni
lângă mine
două gâşte sălbatice
au ciocurile ca nişte săbii de argint
nu dau voie nimănui să se apropie când
sentimentele îmi sunt dezbrăcate până la sânge

scâldându-se în cofa cu minuni
scutură din pene bulbi de crini
pădurea se-ndeseşte de nu poţi trece prin ea





*54321

 




Sărutările tale au şters toate
urmele de bici ale dorului
Şi mi-au amintit irevocabil că sunt femeie.
Noaptea,
după ce adorm toţi vecinii ieşim în balcon
Şi scuturăm buzunarul cu vise,
Doamne,
ce frumoase sunt!
Unul încolţeşte deja în mine
De când tu m-ai vindecat de
Toate zăpezile de deasupra capului.
Am uneori senzaţia că eşti o extensie de a mea,
Una esenţială,
E o noapte cu îngeri, portocale şi noi doi.

Daca visele noastre ar fi răsfirate
într-o mină de sare
peste ani le-ar găsi
diamante.





*scherzo pentru două inimi -pseudopoem-foileton

                mitul perechii perfecte l-au inventat să ne dea frustrări / să acceptăm primul pahar, oferit la întâmplare / potolirea setei / nu mă pot păcăli / însetarea face mai dulce apa din oază /răsplata / dacă în pahar este vitriol, atunci mori fericită sau regreţi că ai băut? / dacă e vitriol nu mori /în toate există antidot /e paharul din care trebuia să bei iar tu, un vitriolic /dacă nu?/ cupa ce ţi-era destinată dintru început are să te vindece/ cu condiţia să o găseşti / nu mori, ci omori pe alţii / bumerang

nici moartea nu trebuie luată în tragic, eu nu înţeleg de ce lumea plânge, îmi poţi da tu un răspuns?

orfeu şi euridice / aparţineau aceleiaşi lumi /moartea ei a însemnat tragedia lui /pământenii care şi-au găsit perechea nu suportă despărţirea /păşesc în neconvenţional / romeo and juliet / tristan und isolde /siegfried und sieglinde / s-au întâlnit: nu pot fi decât împreună / când unul moare celălat îl urmează / ubi tu gaius ego gaia

amendament/ nu-ţi pune întrebări la care răspunsul e evident, în astfel de situaţii sinuciderea nu e un păcat /dumnezeu înţelege lucruri peste puterea noastră / cuplul arhetipal /doinaş, poetul / când el a murit / soţia lui, balerina / a plecat să nu-l lase singur /nu înteleg sinucigaşii, poate nici nu trebuie / la 80 şi ceva de ani / s-a sinuncis / e absurd să te sinucizi, asta zic eu /
e un păcat să mori ca prostul, dar ei sunt situaţii speciale /jumătăţi de cerc ( oameni care, atunci când se întâlnesc, se reflectă unul în altul ca într-o oglindă) / aceeaşi gândire / structură internă a firii / ? / problema e dacă ai face-o şi n-ai avea nici un motiv, acolo sus, să te justifici /aici nu trebuie explicaţii /

crezi că există un sus? /absolut / şi el ştie asta / ne întinde ca pe arcuri iar noi nu ne rupem / vreodată oamenilor li se va da ceva uşor? / iluzii /

nu sunt la prima viaţă / de undeva am venit cu calităţile astea / eu sunt / am o capacitate uriaşă de a rămâne uimită / surprinsă / păcălită / nu am moştenit à priori nimic din altă viaţă /nici nu contează la câte ai dreptul /

mă crezi sau nu, eu nu am citit în viaţa mea nici o carte / ai citit în stele /?/ cumulatori de energie / vase comunicante: din mine se varsă, spre tine zboară şi te umpli /iar eu am trec prin pax / tu încă nu ai văzut-o ciugulind /

simt că nu e bine să iei nimic de la nimeni / ! / e minunat, numai să nu prazi / să nu fii braconier/ şi să nu arzi / în urmă / uneori ne e foame şi când nu avem nevoie de mâncare /

intervine penibilul/ ai văzut pescarul? este parşiv, el nu vrea să mănânce un peşte sau doi sau şapte, el aruncă plasa să ia mulţi, pe urmă peştii se strică / de ce?
pentru păsările care au nevoie de hrană/ ceea ce prisoseşte lui e necesar altora / dar el îi bagă în casă/s-au împuţit / s-au stricat / vine ea şi face curat /sunt animale ca şi oameni ce se hrănesc cu asta /

circuit /se vinde orice / de la limbă de furnică până la suflet de om /din bazarul cu oameni să fugi / limba de furnică n-ai gustat-o! / extravaganţe! /nu vreau să amăgesc pe nimeni, n-am mentalitate de gitană / vezi tu, în america e un oraş, neshville /capitala muzicii country / acolo sunt cei mai mari cântareţi de country /creatorul a lăsat pe pământ să se consume tot ce iese din pământ / carol 1, fuma weed şi a câştigat / se sinucid zilnic din cauza sensibilitatii lor extreme / în 2006 weed este interzis / înţelegi? / fiecare cu extravaganţa lui / avem nevoie de o doză de nebunie, e un opium zilnic al creierului / serotonina

nu putem fi toţi soldaţi în linia I / eu aş fi vrut/ eu nu mai / îmi iubesc doar slăbiciunea de a fi vrut să mor în linia I / înot mereu să nu mai fiu acolo /singurul om pe care îl venerez şi mă gândesc la el ca la ceva divin e carol I / el nu a fost un personaj / alţii au vrut să-l transforme / a avut abilitatea să-i lase să creadă că au reuşit / capacitatea lui de a muri cu steagul sus m-a fascinat /
steag? /se cunoaşte că eşti un el...flamura sus şi în moarte / ce înseamnă asta? /momentul meu de căţeluşă barbie / din aderarea la principiul regalităţii trebuie să preiei codul onoarei /

formula ta chimică şi compoziţiile informaţionale nu se mai găsesc identic şi în altul /doar rezonează parţial cu ale mele /ale altuia /atunci e deschisă poarta spre comunicare /ating minţi mai mult decât trupuri / ţip în univers şi ascult / când ecoul vine înapoi înseamnă că acolo unde strig nu e nimeni /ştiu multe limbi / dar nu ling pe nimeni /

mi-am dorit un maestru/ perfect / am tânjit să-i spăl picioarele când vine acasă cu tolba plină / să-i şterg colbul din bibliotecă / iar seara să mă înveţe cum să mor frumos / dumnezeule / mai mult / bizar / să-mi aducă orhidee din cer, peşti din solzi de ocean, păsări paradis /asta aş fi făcut eu, penelope / el, ulisse/ ar fi trebuit să-mi aducă lâna de balaur /

mitul ăsta al lui ulisse e formidabil, semnifică bărbatul căsătorit dar imatur/

de ce ?

penelope a trebuit să aştepte coacerea lui / a fost necesară deraierea pe la farmazoanele alea/
l-au învăţat să fie bărbat, s-o aprecieze / vezi...şi curtezanele au rolul lor / mănâncă peştii împuţiţi din patul căminului conjugal

să nu fii ben, iubitul lui barbie / mai e ceva? / bethoween a surzit în ultima parte a vieţii,
dar atunci a compus cele mai dramatice simfonii ale sale / şi-a ascuţit miraculos auzul intern /
cine nu crede se duce să fie gom /

din stele picură farmece, din pământ iarba fiarelor / pentru leacuri / din noi /tristeţea /
fugim ca să fim prinşi /oare mai putem sări gardul icar? / cu riscul să ni se topească aripile / certitudine roz, aripile ni le poate tăia doar dumnezeu /din moment ce simt că pot zbura, nimic nu mă poate opri /







*Desculţ printre fulgi, fluturele




 

plutea liber în noapte
scăpat dintr-un bol
(colivia lui de cristal)
menajera deschise din greşeală
toate uşile şi ferestrele
spre libertate
nu simţea frigul
era doar uimit de miile de fluturi albi şi ciudaţi
care executau în preajma lui
complicate figuri de balet
la rândul lor
ei îl priviră cu mirare
apoi cu invidie
prea multe culori,
câtă risipă pentru un singur exemplar

gelozia lor i-a fost fatală
nesuportând să-l vadă fericit
clonele argintii
îl boxară neîntrerupt
cu furie
până când stropul de curcubeu
se prăbuşi în zăpadă
plătind scump
clipa-i de libertate






*pentru mine verde înseamnă o mare de alge, pentru ea însemna un gazon englezesc

 




                 ieri m-am certat din nou cu corina pe tema poeziilor noului şi vechiului pulber decent sau indecent împrăştiat în cort-de-rime
felicitarea ei de la cafeaua de dimineaţă îmi sună şi acum:
incomparabilă
zeiţa agoniei leşinate
arbitrul ei suprem
şefa sectorului suflete
băă nu veni cu şabloane cu ce e bine şi ce e frumos nu pune rigla într-o zonă inefabilă poezia nu a început cu tine fetiţo ţi-au zis bine şi peia şi munteanu ai isterie şi hidre eufonice
când ai să te deparazitezi de astea vei spune că scrii poezie şi ai să poţi să le dai lecţii
bahto delo delo că te supăraşi ca văcarul pi satul agoniei

nu pot să-mi explic de ce mi-am amintit atunci de vizitele unchilor mei când eram scoasă la cântat precum un căţel cu bune maniere
în clipa aia îmi dispăreau toate sunetele din gât rămânea o mânie înăbuşită ca un ficat în sânge strângeam din pumni şi spuneam spre disperarea lor că nu-mi aduc aminte cuvintele deşi ele erau acolo
cum mă-nchideam în cameră ca într-o închisoare după întoarcerea de la enescu unde fusesem cea mai tânără participantă în concurs la 15 ani cu bucle şi rochie de mireasă culmea cretinismului să nu găseşti o rochie de concert dar cântasem casta diva din norma
spiess m-a privit şi apoi a tăcut de-au tăcut şi perdelele din biroul lui şi scaunele şi pantofii japonezilor care nu mai înţelegeau nimic din engleza mea supercalifragilistică apoi decizia bruscă de a nu mai cânta un telefon de la nicolae corjos un nou drum la bucureşti printre mineri filmările din parc finala de pian un glas superb de înger inva mulla 1000 de lei strecurată în buzunar de fratele mamei care mi-a plătit şi primele lecţii de canto să mă vadă primadonă
la bucureşti vorbeau despre un glas care s-a ,,rupt''la 16 ani undeva la barcelona mi s-a făcut dintr-o dată frică să nu-mi moară greierele din gât şi zăceam parcă eram împuşcată în aripă până când lungi
tăceri mă primeniră încet
şi acum stau şi mă gândesc cu ce-am supărat-o pe soră-mea de mi-a scris în albumul enescu 1990 în dreptul pozei
un rebut muzical
când mi-oi vedea eu ceafa vei ajunge la scalla
şi
m-am străduit sincer să nu şi-o vadă niciodată






*Dealul de unde te priveam în oglinda cerului


 






Acasă în Ardeal mă rugai atât de frumos să mergem
spunându-mi de dor poveşti de la tine din sat.

Luăm maşina şi
Deşi nu-i duminică,
Să nu crezi că vei merge aşa,

La noi în Ardeal încă se mai poartă ie.

Din trunchiul cu lacăte îmi ţeşi una
cu flori de câmp şi cruci cu smocuri de-amintiri.

Zâmbesc învelită în săruturi de mai

La intrare în sat opreşti
-De pe dealul ăsta te priveam în oglinda cerului,
Vedeam unde stai ş-aşteptam să-ţi plesnească mugurii,
Din iarbă se vedea cel mai bine...

-Mă’ Silviu, te-o aruncat mă-ta între flori, râd înfiorată
cum de pământul are chip de om.

-Multe fete s-au facut femei în câmpul ăsta cu maci!
Tata avea o vorbă-e lucru mare ce iese la nouă luni...
Eu nu am muncit niciodată pământul de acasă
Cum l-am muncit pe al tău acum.

Ne-odihnim pe el, imensă căruţă
Trasă mocănit de Ursa Mare,
Ulciorul de ape îşi descântă de nor privindu-te cum
Mă cuprinzi fericit ca un copil langă mama






travaliu de idee - poem foileton

 



             dormeam şi m-a scuturat de umeri / scoală, mi-e rău / aprinde lumina chiar de am venit la o oră nepotrivită / pentru tine sunt mereu acasă / mă sperie paloarea ideii / tremurul nervos al glasului / gemând a naştere / spune-mi ceva ca o strângere de mână / aş chema un medic /

de tine am nevoie / spune-mi /

şi eu am trecut prin asta / Doamne, spitalul ăla cu multe femei şi puţini copii / cum zăceam animal bolnav cu stea în frunte / şi femeia aia de ce mai contează de unde / pe care o aşteptau 7 copii acasă să li-l aducă pe al optulea / pastila de dilataţie ce nu-i mai venea / medicul care-i spunea că azi şi iepurii iau anticoncepţionale / de goblenul lucrat Mariei o vară întreagă / să i-l pun sub perne / ochii ei când i l-am dat / apa cu care mi-a umezit buzele în cea mai lungă noapte din viaţă / nu te speria / oricum vei avea un şoc la naştere / nici o femeie nu ştie ce o aşteaptă / broşurile galbene despre o viaţă roz / moaşa care lăsa copii să plângă / să li se dezvolte plămânii / şi hernia sub ei / rugăciunile murmurate de prunci în burţile plângăcioase ale mamelor / de semnul de forceps din căpuşorul lor /

mai spune-mi, geme ideea /

de mama / n-o să-i pot mulţumi destul niciodată / că mi-a mângâiat firul de iarbă / vioara pentru care ai mei au vândut o butelie / copiii care săreau pe scaunele de catifea din Operă / lasă-i mamă, i-au adus cu forţa ca la balamuc / de educaţia culturală cu nota 7 la purtare / pensionul ascuns acasă în plin comunism /

te rog, mai spune-mi /

şi tata / cu satul lui de sub ape / de la Stânca / acolo era biserica / aici casa noastră / de morţii satului împărţiţi la familii / dosarul lui la facultate rătăcit de mine în joacă / sentimentul de vinovăţie că am încurcat destinul părinţilor mei / cum m-au iubit deşi aşteptau un Ioan / hahaha, o viaţă m-am ţinut de şotii /

taci, nu ştii ce spui / geme ideea /

ba am învăţat să ştiu, dar ţi-e rău / vino aproape / mai aproape /

simt cum ideea pătrunde sub epidermă / am un alt puls / din noi două mai e doar una / doar una /

căldură pufoasă, ce bine că eşti / de mult mi-era dor să simt un copil / înlăuntru /







*clavinova Yamaha - cântecul haiducului cyborg

mugur de fluier doinind în sentitizator
unei lămâi cu ibric
maeştrii-şi dorm căderile şi munţii în
sfere transparente cu ochean
decoraţiuni ale unui
arbore fără vârstă
măduva pomului e o sabie dacică
în jurul căreia găsesc dimineaţa
boabe de licurici

strânse într-o cameră pe street 66
grăunţele de cofeină din cutia-hotel sunt cărbuni
pentru o locomotivă cu abur
sonorităţi strawinskiene
ascuţite
&
metalice
circ de maimuţe cu ioni negativi
wa ji ba ba bu
wa ji ba ba bu
suflu pufi de păpădie din reverul hainei
scot pistolul summertime de gangster
sferele copacului de metal freamătă
şarpe cu clopoţei la auzul locomotivei strawinski
wa ji ba ba du

summertime






* pe umbra mea o cheamă Joline


artistul mort e de două ori mai valoros,
când picta în atelier
era, în schimb, un mare pericol
cuţitul care l-a dezosat de viaţă ţi s-a înfipt în creier
moartea e telefonul umbrei lui, în criză de fise:
mă recunoşti? cea mai fidelă amantă a unui bărbat

femeia are în umbra ei o posibilă rivală
aşa că
v-o prezint pe Joline

fiica unui cadif cu plăceri maso
eu în bocanci, ea cu toc cui

dansatoarea flamenco prinsă de mine cu lasso-ul
voulez-vous dancer avec moi?
bikini & castagnete & finetti

când o strâng pantofii de domnişoară glamour
devine gheişă într-un pat cu teatru chinezesc de umbre
I don't need sex, I want love
murmur
give her your soul, I love sex se aude dintr-o altă boxă
noi două jucăm poker
miza-bărbaţii
evantai de iubiri
aerul

nu te teme de mine, mă îmbrăţişează eliberată
mi-e frică de... virginia woolf

*la Nice

 


printr-o stranie îmbrăţişare de valuri,
din coasta lui Azur,
Domnul a zămislit-o pe Nice

nostalgia de seară
pluteşte deasupra ţărmului
într-un fluier de argint,
văd aleile pietruite
cu var nestins ale clipei
când marea îşi pierde fruntea pe
umărul unui iubit nedefinit

vitrinele oraşului au dantura îngrijită,
cerul îşi prelinge lavanda-n abis

în septembrie, la Nice,
toamna s-a dezbrăcat de maieu şi
s-a aruncat în Mediterana,
flutură spre ţărm
batistele albe ale vapoarelor,
monotonia are zile libere în calendar,
vântul se plimbă printre oleandri
cu o tavă cu cornuri calde

*poem către iubitul plecat departe

                 Dragul meu, dimineţile nu mai au diminutiv de când ai plecat, întorc şi obrazul celălalt să mă biciuiască viaţa, spăl rufele copiilor vecinei să mă limpezesc, mă agăţ de ei ca şi cum ar fi ai mei, le citesc poveşti din cărţile tale pentru şcoală, uneori le fac şi coifuri (din ziarele pe care le mai am) şi-mi spun: ai mai avut o victorie acolo, departe.

Când văd avioanele coborând am senzaţia că unul va opri la poartă şi tu vei ieşi din el. Le număr şi-mi fac planuri pentru noi. Am renunţat la banii cu care mă duceam la salon (pentru ziare), acum părul mi-l pun cu borş şi papiote de hârtie, să fiu frumoasă când o să vii, chiar de vei veni la miezul nopţii.

Mă uit în calendar o dată pe lună, când trupul îmi aduce aminte că sunt femeie şi mă rog să ai o permisie să facem un copil, o singură zi din nou acasă, aş şti cum să drămuiesc timpul pentru noi. Uneori simt copii în mine întrebându-mă unde e tata...

Când sună alarma, ne ascundem cu toţii la Margaret în beci, e cel mai sigur... să ştii că acolo mă găseşti dacă uşa e încuiată, am dus un pat, am pus amândouă scânduri, copiii stau sus iar noi jos, pe pături. Avem lumânări şi un primus cu gaz.

Indiferent cum se va sfârşi noaptea asta (a sunat din nou alarma), sunt mândră de tine, nu o să mă vezi plângând... mă voi împinge printre oameni cu ghearele, suntem o specie ciudată noi doi (aşa mi-ai spus). NU vreau ca spaima să mai pipăie, strâng copiii lui Margaret în braţe, iartă-mă că scriu urât, tempoul din tâmplă nu e potrivit cu cel din inimă, se aud voci afară, paşi speriaţi...

Stau cu tine la o cafea. Mai aveam câteva linguri, le păstram pentru seara asta specială. Îţi aminteşti? Acum 4 ani ne-am cunoscut. O cafea şi o altă ceaşcă goală. Mi-e dor de tine. Vrei zahăr?
14 februarie 1945
plic netimbrat





*nanuc şi papuc -proză (fragment)

         


                eram la ţară, cu corina, împărţind suroreşte 6 + 8 ani şi un sfârşit de vară căci se recolta grâul (bunicii n-aveau căruţă, rugau vecinii să-i ajute la adus paiele), cam două drumuri făceau până terminau. încărcau până nu puteau trece două care pe drum, curgea o grămadă însă bunica venea din urmă şi le mai aduna.
mama ne luase încălţări noi dar bătrânii ne învăţau să umblăm desculţe ca să cruţăm papucii şi să ne călim picioarele. aşa cum erau obişnuiţi copiii de la ţară.
în ziua aia aveau de ajutor pe moş ion, un fel de unchi ce stătea-n poartă cu ei ... l-am rugat să ne ia cu căruţa, să vedem cum e... ,,la deal'', ne-am tot ţinut de el ca nişte zgaibe pân' ne-a urcat pe-o scândură în spate, el cu nevastă-sa în faţă şi-am plecat. pe drum, povestea de picioarele umflate ale bunicii, cum i-ar trece varicele de-ar pune comprese cu lipitori şi pătlagină. soră-mea l-a întrebat ce-s alea... ,,un fel de draci care te vindecă. te sug de sânge până mori''.
a oprit căruţa lâng-o râpă cu o lingură de apă şi-a zis: ,,ia treceţi singure partea ailaltă, dar cu grijă (rânjind)... sunt lipitori''. doamne, cât l-am implorat să ne poarte până dincolo, nici chip să audă, (nu-l rugasem s u f i c i e n t de frumos!). când am început să plângem, s-a înmuiat puţin (şi la râsul nevestei), a luat-o pe soră-mea, simţind-o cum tremură să n-o ajungă dracii pofticioşi, dându-i drumul drept ...în baltă.
mi s-au întunecat vorbele în gât, am răguşit de spaimă, pe loc mi-a sticlit o ură de animal în ochi şi am urlat strângând din gheare ,,ad-o-napoi!''
a luat-o mecanic din apă, am mângâiat-o, i-am şters lacrimile şi mucii, apoi, de mână, simţind toate pietrele, scaieţii şi cioturile-de-naiba de pe drum, ne-am întors în sat.
păşeam pe colţişori de iarbă să nu ne înghimpăm tare pielea. n-am să uit drumul ăla niciodată şi nici imaginea picioarelor pline de sânge închegat în praf. vedeam pantofii cei noi mergându-ne-nainte... şi mă gândeam la mama, cum în fiecare seară la oraş ne spunea povestea a două surori, nanuc şi papuc.






*ultimul samurai: onoarea e mai importantă decât fericirea, au zis ei








de mici suntem educaţi în pătrăţele
distincte
câţi paşi trebuie să facă o fată
să fie femeie căutată ca un cal bun
(vândut încă din grajd)

piciorul mi l-au pus în pantofiorul mic de lemn
să nu-mi crească pretenţiile

luxul:
ochii plecaţi
numărând paşi şi umbre
multiplicate în vis

în palma dreaptă
am o rană de câte ori am vrut să fug din legătoare

orice revoltă a murit cu picioarele desculţe
în plantaţii de orez

nu am mai plâns
ochii s-au îngustat
tenul s-a-ngălbenit
dar înlăuntru s-a făurit metalul

sunt ultimul samurai
ţesând noapte de noapte
imperialul kimono cocorii aurii
brodaţi cu sânge

toţi au o sabie ascunsă-n aripi

uneori îl îmbrac să nu-mi rămână mic
veşmântul de moarte
m-aş întoarce de dincolo să-l răscroiesc
să nu mă strângă

ţes torcând ceaţa
o ultimă luptă
mai tare decât toate
urându-te cumplit

mi-a spus vântul că existi
a adus de departe răsuflarea ta
şi-n apa râului ţi-am zărit cupa

nu eşti o umbră
eşti un pericol
ai chip mandarin

te voi pândi la râu
vei fi o clipă fără spadă
te voi ucide

apoi
Sepuku voi fi eu

*contele

                   



                    aşteptau să vină trenul în gara cu cer prăfuit. ea se ducea la oraş să-şi caute pantofi pentru o cununie civilizatoare, el se întorcea de la bunici. bătrânii îl ocărau că nu voia să care nimic la târg pentru ai lui, se tot rugau să ia paporniţele cu mâncare, legate cu cordele. mai zăreai câte un dop de ciucălău la gâtul unei sticle... dar el, roşu la faţă că-l vede o gară întreagă spuse răspicat:
-nu iau nimic.
-măi ioane, stărui bunica, mergi tu cu zăludu ista de nepot al meu, îţi plătesc biletul dus-întors, na parale di descurcat în îeşî da' du-ti cu apucatu' şî-i du bagagîli pân' acasî că nu-i chip cu iel.
flăcăiandrului îi sticleau ochii dup-o vizită la oraş. se aşeză ca un câine credincios apoi realizând că-i om şi el îşi ridică pieptul şi stătu ţapăn.
-înmoaie-te, îi spuse studentul, şi el se tupilă iar ca un câine făcându-se ghem lângă ciuveie. acu' ce faci? eşti al optulea bagaj!
-măi, andrei, ce bine de tine, fii şi tu mai blând, ai haine frumoase, student la universităti, io-s ţăran prost. când mai văd eu ieşul?ş-apoi era pacat di bunătăţâli din pungî ... ai ţuicî, slană, două găini, oauă...di tăti... majun di pruni...
-mdea, oftă andrei, ai dreptate.
între timp, bunicii vorbiră cu şeful de gară, le luară bilete şi o bere doar pentru andrei.
-tu, spuse bunica, eşti ogar di pază, ai grijî sî agiungî tăti ghini acolo, m-ai auzât?
domnişoara îşi ascunse zâmbetul într-o revistă, el îi sesiză lumina de pe chip şi o întrebă:
-e liber? pot să ridic lăbuţele bagajului dumneavoastră de pe banca unde am putea sta noi doi?
ea luă de toarte un geamantan cochet, încercând să-l dea jos
-a, nu, vă rog.... l-aş putea ţine chiar eu în braţe, se oferi andrei, e păcat să pui bunătate de lucru în praf.





apoi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, scoase o carte din buzunarul hainei şi începu să citească.

|

*glomerul




pieliţa roşie a iubirii
respiră
trup captiv în alveola altuia
olé!
sfârcurile sărutului
întinse


sabia de toledo
despicând
virginitatea
scoicii carnivore

în
ora spaniolă
ploaia nu vine numai de sus
bolero morientes






*Penelopa





De câte ori Ulisse străbătea pământul
Ea ţesea covoare de lacrimi.
Nu pentru că ar fi plecat departe
Ci pentru că el ar fi putut să moară
În braţele unei alte femei!

De dor ea săruta marea,
Braţele i se lungiseră ca năvoadele corăbierilor.

Îl aştepta.
Acasă.
Şi pentru asta scria în pânza albă
Poeme de dragoste
Visându-l,
Iubindu-l
Chemându-l.

Ochii ei se acoperiseră de sare,
Munţii de sare ai lacrimilor,
Lacrimile deveniră mai apoi amare
Şi topiră munţii de sare.

În vis îl urma pretuntindeni
Amestecându-se printre roabele plăcerii lui
Intrând în trupul fiecăreia din cele ce-i frângeau muşchii
Cu îmbrăţişări lascive.

El ţesea marea
Ea naviga vela albă a războiului casnic.






*Ecuaţie

El nu o mai aştepta ca în alte seri,
Nici măcar nu o mai dorea ...
De fiecare dată întorcea câte o filă
Bucurându-se de toate necunoscutele
Citind printre rânduri,
Scotocind esenţialul.

Ea rămase mult timp la aceeaşi pagină
Unde avea o problema căreia
Nu-i găsise cheia.

A vrut să plângă,
Apoi a plâns de-adevăratelea
Şi într-o zi,după multe încercări nereuşite,
A înteles
Că în locul lui X
El putea pune orice cifră
Era perfect valabilă soluţia:
Disoluţie de sentiment.

Numai ea nu putea rezolva decât cu 1
Misterul lui Y

Domnişoarele X si domnul Y
Ii dădură multe ticăiri de tâmplă
Şi licurici umezi
Până când domnul Z a şters cu buretele
Toate brunetele şi vulpile,
Urmele grăunţelor albe
Şi ale celor negre...

Atunci, pentru simplul motiv că
Nu mai avea nevoie de soluţie
L-a inchis între acolade,
A privit parantezele pătrate şi rotunde
Ale domişoarelor X
Şi simţindu-se Pogany
Trecu fulgerător la un nou capitol.

*The Echo Lake - Craig and the fairy queen









Te-am cunoscut în pădurea de lângă lacul Echo
dansând beat-de-singurătate în lumina unui foc de faruri,
în timp ce-ţi făceai artificii din cutii de bere uitând drumul
spre o casă care se uita pieziş la oameni,
casa ta.

Îmi spuneai că în ea locuieşte un vrăjitor,
Fost chitarist în Klownfight band, the Wolfman
poate, nu mai ştiai foarte sigur, poate tu.
Erai aproape sălbatic, deşi fragil printre oameni,
chiar vulnerabil.
La Echo veneai noaptea
să strigi incantaţii al căror răspuns îl înghiţea lacul

Love, where are you?

Vorbind cu duhuri din alte lumi,
pădurea ţi-a răspuns o singură dată,
în noaptea aceea,

Love

are

Dinspre lacul straniu,
într-un vehicul parcă din alte timpuri,
am apărut

...eu.

Îmi amintesc zâmbind cum mi-ai arătat pe o hartă din ochi de păianjen
drumul spre Arizona
Nu pentru că aş fi mers într-acolo, ci pentru că
acolo ar fi trebuit, într-o zi, să ajungem.

Arizona dream



Mi-ai împărtăşit esenţe şi existenţe,
deşi credeam că delirezi când mi-ai spus
Cum ţi-ai ţinut în braţe bunica
o parte din drumul spre dincolo,
cum aţi zâmbit unui înger care
ţi-a dat numai ţie voie să te mai întorci,
cum ai făcut în faţa casei
un cort de flăcări
Pentru nişte instalatori ce nu mai veneau
Deşi trebuiau să repare filtrele de apă de New Ipswich
roşii de prea mult fier şi că
din matematică ai reţinut doar:
viaţa
fără fairy queen
e o mulţime vidă.

De atunci am un secret
În pădurea de lângă lacul Echo
am învăţat
să nu mai accept firmituri
de la masa altor iubiri.

*avancronica unui divorţ

femeia şade ghemuită lângă copil
într o poveste,
ascunde spatele ochiului lovit

trupul e o uşă trântită

aripa dinspre mamă e răcoroasă
puiul zâmbeşte
dintr-o parte un gol
cald
prin somn întinde mâna
a chemare

jocurile celor mari
sunt altfel
ala-bala-portocala
împarte
codul numeric al unei căsnicii
în
multiplu de umbre


verighetarul e gol
ora s-a terminat
,
tati
săptămâna viitoare
plecăm
undeva
ne auzim la telefon
telefonul mi-l schimb
schimbul... îl fac de noapte
noaptea
mi-e aproape zi
ziua
nu mai sunt disponibilă

poţi filma un nou
harlequin romance


mimetism perfect
de dimineaţă până seara
acelaşi joc
singuratic
al copilăriei
mama şi tata
în camere diferite


timpul
doar
trece

un drac suge sânul
unei fotografii de nuntă
vinul de ieri-
cioburi de cupă spartă
pe întuneric







*sleep

noaptea mi-a fătat doi tigri în palmă,
unul de pluş, altul bolnav.

azi nu am prieteni,
stau în parc pe o bancă
hrănind gura unui canal cu un ultim vis,
din felinar coboară mir
şi un om
cu tristeţi eterice,
altul îşi scoate armura
din
tomberon






umbra ta urla de singurătate
 te-am , spun ei

mai vine unul din
firmituri aruncate în vin
scot
roata
ca un biscuite
o preschimbă
în
zar

 cămaşa ta
o vom juca
îngerii vin
îngânduraţi
aproape
lumini se sting
cu
garoul






*sarí -iubitul meu e un pária












 



în templu e linişte
fetele ard beţe de ylang
lângă o jerbă de orhidee şi
încep să se roage

khali, iubitul meu e un pária,
plânge auna

celeilalte, fumul ce se ridică în aer îi spune
o poveste cu un maharajah

priveşte, arjun, cum ploaia îşi ţese din noapte
sariul transparent de ape

khali, îmi văd iubitul venind ,
fără cămaşă, fără destin,
desculţ,
o, khali,am să mă arunc în râu,
primeşte înainte sariu-ul meu,
ţesut pentru o nuntă ce nu va mai fi, îmbracă-l tu...

la poarta templului o fată păzeşte întunericul
iar alta ajută zeiţa să se îmbrace,
ca într-un bungalou, o mamă aspră şi două fiice,

pe piatra de jasp a ploii
în templu
trei petale de suspin

*Reumatismul picioarelor prea slobode






Deşi nu îşi făcuseră jurăminte se iubiră cu scântei
Până într-o zi, când el se întoarse prinţ al unei alte femei.
Ea îi spălă picioarele cu lacrimi şi ploaie
Apoi fugi din calea lui ca o ciuta sălbatică
Împuşcată accidental.
Adevărul lui îi străpunse vital vertebrele fragile.

Dulci înainte, braţele celorlalte femei erau acum amare
Doar ale ei, ale iubitei pierdute erau frumoase,
Pielea ei avea aromă de pâine caldă,
Stătea plecat ca într-o spovedanie dar
Fără întoarcere, ea, ucisă, se transformase în piatră.

Plângând,
El o învelea căutându-i pulsul.
Cu mâinile însângerate
Îngâna o rugăciune pentru ea,
Cea mai frumoasă dintre evele ucise de dragoste.






*do do do re mi






scări îmbrăţişându-se
una spre rai
alta spre iad
clapele pianului

*
din scoica gurii
perlă ţâşnind spre cupola minţii
fântână arteziană de emoţii
sunetul

*

plouă tomnatec în fereastra pianului
pereţi de casă tristă
acordul minor

*

înşirată pe portativ
săptămâna sonoră
ţine de do până si

*
vagoane împietrind
pe şinele sufletului
notele muzicale

*

cupă goală
aşteptând şampania
D 'oremifasol Lasido
pauza de expresie

*
semaforul monocolor
al gării Punctus Terminus
bara dublă

*
grăunţe de cerneală
pentru vrăbiuţele de pe
sârmele de telegraf ale portativelor
jucând
pe zăpada-de-hârtie
optimile






*Pantoful de balet -argonauţilor marilor iubiri







stătea uimit în colţul scării / picat din cutie la intrarea în operă / alice alergase cu prea multe spre scenă / şi deodată / gong / balerinul alb cu fireturi de atlaz şi cristale schwarowski / rămase condur de cenuşăreasă / pe trepte /
câteva clipe / special gueststar-ul de scala / unicat dăruit de silviu / ioanei / dintr-o călătorie la paris / se uită buimac în jur / apoi începu să-şi numere pietricelele /ca un cochet filfizon /după o oră / de plictiseală încercă câţiva paşi de step / obosit, îşi aminti de ioana / prietena lui, balerina / şi iubita lui silviu / cabina ei cu flori / cutiile cu pudră / turneul la londra / rochia ei de seară cu paiete / paietele din sufletul lui / sala de balet / muzica, ce frumoasă era ! / picioarele ei fine / în luminile rampei/ căderile /arcuirile / noaptea / în doi / oglinzile / şoaptele altora despre o salvare care n-a mai venit la timp / hârtia, giulgiu alb şi peste el / apoi tăcerile şi întunericul /
portretul lui alice, prietena ioanei / o lumină / noi paşi de dans / oare cum i-a ieşit repetiţia ? / se pregăti pentru şedinţă foto când un trecător îl culese în palmă / admirându-i funda de atlaz, papion incognito / străluci sidefiu / apoi iar pe trepte ca un iubit înfrigurat numărând secundele până când ea să apară /
aici erai ? / se simţi ridicat / ah, alice / sunt salvat !!! / se abandonă în braţele ei ca un sopranin zâmbind foarte pudrat admiratorilor / cât mi-e de dor de ioana...







*Tresărire






Clipocitul întrerupse lunga tăcere a apei înfiorându-i
Barca plutea ca o stafie prin cutele pământului
Răscolind balta
Era al doilea amurg de cand o căutau
Plecase cu unu’
Străin de sat
Tăcută ca o umbră
De când viaţa ei devenise un şir lung
De plângeri şi frângeri la marginea apei.

Barca tăia apa strecurând-o
Prin sita spartă a năvodului
-Ia uite, Marine, ce pasăre mare! spuse copilul
-Unde mă, unde?
La pagina 20...un pelican..e o pa-să-re ma-re,
Silabisi băiatul
Pocnetul palmei sună ca o descărcare de armă
-Tâmpitule, idiot mic ce eşti!
-Ce făcui, neică?

Lacrimile băiatului udau pagina 20
A cărţii cu litere mari şi mici
-Uite, o pasăre mare,
Îngăimă băiatul
Nu, nu e în carte, uite-o acolo, pe mal...
Între ramurile salciei,
Cu braţele desfăcute ca pe cruce
O găsiră pe Alba certându-se cu cerul
Picioarele atârnându-i de pământ.









*avort





Acvariu îngheţat / uterul unei femei refuzând prunci / resturile de viaţă / alge de idei într-o baltă de sânge / sfâşiind / rechinul de inox / atacă / fălci hulpave de bisturiu / zbateri / un ochi se închide, altul s-a deschis / tras de cordonul ombilical spre cer / aah / forfecare de iad / căluţ de mare pe fundul oceanului intern / amintirea lui / mă adun în hambarele mele ca un negru bătut că a fugit de pe plantaţii / go down, Moses / 30 arginţi pe nisipuri mişcătoare / mi-e dor de mama / aş coase umbra lui Peter Pan / simt paşi trecând prin mine / sometimes I feel like a motherless child / tu / tu / Tu / viaţa o ia de la capătul rupt / un brăduţ înlăuntrul meu / spărgând nucile de gheaţă ale plânsului / împrăştie cenuşă / copiii să recunoască / drumul spre mama /






*Jumătate de vis





dragul meu,  am închis ochii
când m-ai sărutat
ameţind de plăcere

un buchet ud de săruturi mici
ca o inflorescenţă
petalele se deschid împinse de
sepalele zguduite
 în
mişcarea haotică
a
pistilului

şi ce pistil

şi ce sepale

doi lotuşi
preaînfloriţi

*the jump of twins

numai noi doi ştim cum ne-am întâlnit în
oceanul atlantic al mamei
doi delfini atipici

mi-ai arătat nouă cercuri albe şi m-ai spus
hai să le prindem
am călătorit multe luni tu conducându-mă cu grijă
spre stâncile albe de Silvia
ferindu-mă de bulboane de curenţii prea puternici
jocul devenise din ce în ce mai înteresant
deprinsesem înotul
braţele noastre puternice secţionau curajos plasma
încât pământul mamei cel oval se zguduia tare
din ce în ce mai tare
când am zărit ţărmul m-ai împins de la spate
ca dintr-un avion
m-am născut
dintr-un salt în gol cu paraşuta
repede
mi-ai spus o dată şi un loc de întâlnire
dar
oamenii care ţipau în jurul meu
m-au făcut să nu înţeleg

te caut

for Justine

*Lira de bronz



m-am trezit într-o noapte
într-o caravană cu nedoriţi
plecaţi de-acasă
dintr-un sat numit românia
să vadă alpii
i-am găsit înalţi ca nişte manechine
dintr-o prezentare haute-couture
cu blănuri de nori şi
haine de stânci gri-metalizat
accesorii din piele de şarpe

la plecare am lăsat în prag mamei
o liră de bronz
sărutată de darclee

eram un pui de om sărac ce nu ştia dacă,
pornit prin lume,
va mai găsi drumul înapoi spre casă





*daruri

din degetarul cu ani
scutur picături de sânge
şi nu ştiu cum
zilelele se înmulţesc
precum demult
două pâini şi cinci peşti

îl prind de suflet
ca o broşă cu camee
lângă medalia de război
a bunicului

*Când scriu poezie îmi scot un sân înafară -read in flash, manifestul Vulcanismului





pe fluviul musonic al poeziei plutesc leşuri
reinventatorii geniali ai lumii
simboliştii
au abandonat abatoarele deschise
suprasaturate de arderi
din despicătura clipei
vin, tropăind ca o armată chineză
congelatoarele
să adoarmă în ele
carnea împuţită a lumii refuzată de katarsis
versul meu are un gust coclit de plombă
deschid frigiderul şi mă izbeşte mirosul de b.u.
în ziua de târg a cărnii umane primeşti o sacoşă tabu
şi câteva picături din sângele lui bach
soutine picta vite însângerate uitându-se la trupuri de femeie
privesc boii lui grigorescu şi gândesc
ce bărbaţi aş fi pictat din ei
trupurile lor grele şi albe peste mine
trăgând carul vieţii
cu sute de copii şi o matcă
spre alte abatoare
spre alte îngheţuri
polare
în labiile poeziei a pătruns
un picior gros de vită
şi iată poeţii, pe jumătate sălbateci
pe jumătate nebuni
minotauri liberi ştanţaţi sub epidermă
la uşa crematoriilor minţii
portarii abatoarelor universului:

sub un iceberg următorul transport fără etichetă
aici nu mai e loc în congelatorul
de nervi




*citind din Psaltire




-Sfinte Petre, mă-nţelegi, nu? Îs bătrân ca mata!
Se sfătuia Cleopa în icoană cu prietenul său, apostolul,
După luptele cu turcii şi tatarii cei nevăzuţi.

Cu obrajii mai plânşi ca niciodată murmura
-Ioanichie, în urma trecerii mele
voiesc să rămână doar o cruce.
Nesemnată.În vârf de munte, aşezată ca
Un călugăr aplecat la metanie.

Să spui tuturor cum ea mi-a fost
Scară din raiul bunilor părinţi,
Potirul cu care am băut mângâiere şi viaţă, iar
Lemnu-i să fie din pădurile Libanului, de cedru,
Să aud mereu clopotele bătând a vecernie şi
Să-mi aduci o cană cu magnolii la mormânt.
O vor biciui ploile
O vor scutura ninsorile şi
O vor usca arşiţele devenind
Încet încet
Sub povara suferinţei iubitului meu Dumnezeu
O simplă carare spre liturghie.
Sfântul Petru şi batrânul
Suie încet pe cărăruia crucii
Străjerii din cer aprind cu sfială candele
Luminându-le drumul către Hristos.

*Cufărul cu poveşti :1.Bobby-de-Porumb


                                                                                                                  fiicei mele, Smărăndiţa


Era vremea culesului şi strugurii se copseseră mai mulţi ca în alţi ani, din vie plecând o mulţime de coşuri cu pradă aurie, roşiatică şi vineţie pe care de-abia le puteau duce oamenii la maşini. Petruţ, ţinându-se grăbit de bunicul îi spuse :
-Bunicule, vreau şi eu un strugure!
Bunicul puse coşul jos iar băiatul luă un strugure galben, mare şi frumos ca o podoabă din vremurile împăraţilor de demult. Studie cu atenţie colierul dulce şi mulţumind bunicului dădu fuga sub nucul din capătul viei unde era o bancă din salcâm. Locul acesta era deosebit deoarece în apropiere era măsuţa cu trei picioare pe care bunica aducea bunătăţi de la bucătărie şi pe care lăsase acum ochelarii şi o carte începută. Petruţ puse cu grijă strugurele pe bancă şi începu să tragă masa cât mai aproape, apoi aşezând ciorchinele pe masă îl studie fără grabă, muşcând satisfăcut. O vreme o ţinu aşa, apoi luă câte două boabe, câte trei, apoi schimbă măsura luând câte două, şi pornind allegro, continuă cu allegretto, andante şi rallentando.
Oprindu-se brusc, puse capăt concertului de pleoscăituri ce dădeau fiori de gheaţă ultimei boabe înspăimântate agăţată strâns de ciorchinele golit ca un oraş lovit de molimă, dar bucuria nu dură decât o clipă căci o mână de uriaş o ridică în aer ducând-o spre o peşteră mare, străjuită de nişte soldaţi albi, pluti rotindu-se în aer şi ...ateriză înapoi pe masă.
-Nu mai pot!spuse Petruţ.
Mai făcu o încercare, dar se răzgândi:
-Of! chiar nu mai pot, am mâncat prea mult. Copilul se îndepărtă în grabă, luând ochelarii şi cartea pentru a le duce bunicii ignorând boaba care rămase singură pe masă.
-Hm! Chiar pe mine s-a gândit să mă lase singură! Ce să fac acum ?Cum am să mă joc de una singură ?
-Vrei să te ajut ? o întrebă Pală–de-Vânt.
Boaba se uită de jur–împrejur dar nu văzu pe nimeni.
-Spune-mi cine eşti şi ...unde eşti?
-Sunt lângă tine şi mă numesc Pală-de–Vânt. Dar tu cine eşti?
-Sunt Bobiţă-de–Strugure. Vrei să jucăm?
-Bine.Dar cum?
Puiul de Vânt începu să sufle încetişor rostogolind boaba de strugure dintr-un capăt în celălalt al mesei. Boaba începu să râdă şi veselia se încinse:
-Mai tare,mai tare, striga fericită Bobiţa, aşa cum râd copii iarna la săniuş. Vântul, obosit, se odihni oleacă şi apoi suflă din toate puterile sale.
-Vaai, pluti prin aer speriată Bobiţa-de-Strugure .
-Ce faci domnişoară? De ce îmi boţeşti rochiţa pentru bal? Am aşteptat un an întreg clipa aceasta şi tocmai acum ţi-ai găsit să mă şifonezi? o apostrofă indignată Diţa-Dumitriţa .
-Scuzaţi-mă, vă rog, îngăimă încurcată Bobiţa–de–Strugure, nu am vrut să vă stric rochia dar am căzut tocmai de acolo, de sus, şi sunt foarte bucuroasă că am scăpat cu viaţă.
-Bine, bine, dar dă-te odată de pe rochia mea că mă striveşti o rugă floricica şi, aplecându-se uşor îi făcu loc să alunece pe câteva fire de iarbă.
-Nu ştiu cum aş putea să vă mulţumesc, se înclină reverenţios Bobiţa-de Strugure.
-Hello, baby! Ce faci? o întrebă o boabă de porumb, ridicându-şi pălăria de cowboy de pe ochi.
-Nu mai ştiu nici eu, răspunse timid Bobiţa-de–Strugure, cred că m-am rătăcit. Dar tu cine eşti şi ce cauţi aici?
-Eu sunt Boby-de-Porumb. American, preciză cu importanţă boaba de porumb ridicând şi degetul arătător prin aer.
-Vii din America? intrebă Bobiţă impresionată, făcând ochii mari şi scuturâdu-şi rochiţa aurie şi buclele verzui îi întinse mâna şi-i făcu o reverenţă:
-Imi pare nespus de bine, vrei să ne jucăm?
-Bine, dar numai până când tatăl meu o să mă strige, trebuie să plecăm departe...vom călători cu un tir şi apoi cu vaporul, până în Australia! se umflă în pene Boby de Porumb.
Mută de uimire şi sfioasă, Bobiţa-de-Strugure îl rugă :
-Crezi că aş putea să merg şi eu cu voi? Aici nu mai am pe nimeni.Trebuie să fie aşa de frumos să mergi prin toată lumea.
-E super, baby, spuse Pistruiatul porumb american.
-Până atunci, vrei să o rugăm pe Pală de Vânt să ne fugărească? ţopăi într-un picior Bobiţa dolofană de strugure.
-Ă, îhî, îngăimă vesel Boby. Prinde-ne, strigară către Pală de Vânt, cei doi zbenguindu-se cum doar copiii pot alerga bucurându-se când jocul pluteşte in aer.
Şi-n soarele cald de toamnă, pe covorul persan de frunze, două boabe-una de strugure şi una de porumb dansau şi apoi se ridicau în aer, când mai sus, când mai jos, legănându-se şi purtate de vânt. După o vreme, cei doi o rugară pe Pală de Vânt să-i lase la capătul aleei pe o frunză de vie, iar frunza se ridică asemeni unui covor fermecat, sus–sus de tot încât Boabei-de-Strugure îi era frică să privească în jos, aşa că Bobby-de-porumb îşi scoase de la brâu lassoul şi se legară amândoi de codiţa frunzei ce se ridicase în înălţimi până dădu de aburul norilor.
-Hei, priveşte!Au terminat de încărcat. Să coborăm repede!
-Mai repede Pală de Vânt, sunt gata să plece ai mei, spuse îngrijorat Bobby.
-Am obosit, smiorcăi Pală de Vânt. Mai repede de atât nu pot!
-Vaai, pleacă! strigă Bobiţa de Strugure. Aşteptaţi-ne!
-Proştilor, urlă Boby, cu noi cum rămâne, ne lăsaţi aici?
Dar oamenii îşi vedeau de treabă, acoperind lăzile mari de aur vegetal, nu cu valuri de mătase ci cu foi mari de impermeabil, şi corabia terestră porni cu zgomot mult şi fum gros.
-Mă-nec, tuşi Bobiţa, ce fum înnecăcios!
-Aşteptaţi!începu să plângă Boby de Porumb, pe care îl părăsise vitejia.
-Nu plânge, îl mângăie Bobiţa, eu sunt de vină, iartă-mă!
Dar Bobby nu mai auzea nimic, se simţea tare singur fără ai lui.
-Am o idee! spuse Bobiţa. Eu zic să ne urcăm în următoarea maşină şi-i vom ajunge. Ne vom intâlni în port!Să ne grăbim!
-Merg şi eu cu voi, spuse Pală de Vânt.
-Eu sunt şeful!strigă Boby, căruia începu să-i revină curajul. Număr, şi când ajung la trei ne salţi în aer. Sus!Unu, doi, treei...suus!urlă comandantul Bob Porumbaky (aşa îl botezase în taină Pală de Vânt).
-Ce faci? strigă Boby. De ce nu ne ridici odată? Pierdem şi transportul ăsta, nu-i mai găsim pe ai mei , care acum îs morţi de îngrijorare!
-Hai, nu mai plânge şi nu mai urla, că mă sperii! îi zise Pală de Vânt
-Lasă că număr eu, propuse împăciuitoare Bobiţa de Strugure.Unu, doi, tre...hap-ciueeei! Haaap-ciu!strănută buclata verzui-aurie.
-Hi-hi, râse Pală de Vânt
-Ha-ha, hi-hi, ho-ho, s-a molipsit de râs şi Boby Porumbacul!
-Cum mi-ai zis?se inroşi Boby de Porumb.
-Boby Porumbacul, tare ca spanacul!
-Iar tu eşti Păliţă-Vântiţă!
-Bob-Ciob-Tont!
-Păliţă-Vântiţă!Vântiţă-Măturiţă!
-Hei, lăsaţi cearta, interveni Bobiţa de Strugure.Am o idee: eu sunt şefa!
Unu, doi, treeiii,
ridică-ne vânt
de la pământ!

Ca vântul
Ca gândul
Ce-nconjoară Pământul!
-Pală-de-Vânt, de când te caut! şuieră Vânt-de Toamnă. Eu şi mama ta te căutăm de dimineaţă!
-Tată, ce bine că ai venit,zise Pală de Vânt, ajută-mi prietenii să-şi găsească familia!
-Dar ce s-a întâmplat cu ei?
-Uite, ...şi bobiţele şi vânticelul îi povestiră toate prin care au trecut în ziua aceea.
-Urcaţi repede pe frunza cu care v-aţi jucat, legaţi-vă bine şi să mergem iute.
Caleaşcă fermecată
Închide-te odată!
porunci Vântul de Toamnă frunzei de vie, iar ea se inchise rulându-se cu cele două bobiţe şi se ridică în văzduh.
-Am pornit, strigă vesel Boby. Ţine-te bine, ce frumos e! Uite casele sunt cât nucile...
-Vaaai, ce frumos e!zise Bobiţă, apropiindu-se de ferestruica pe care frunza o lăsase pentru ca bobiţele să vadă locurile prin care vor trece.Merseră ce merseră, iar Bobiţa de Strugure se miră:
-Uite, cerul s-a unit cu pământul!Totul e albastru!
-Prostuţo, acolo e marea, suntem aproape de port!...Uite acolo, jos, vapoarele!Uraaa, am ajuns!Ce simplu a fost!
-Trebuie să vedem care e vaporul vostru, spuse Vânt de Toamnă.
-Hei, Briză a Mării, ajută-mă, şuieră spre larg Vânt de Toamnă.
-Ce e frate, apăru Briza ca un abur de lumină şi de răcoare, ce s-a întâmplat?
-M-am pierdut de familia mea şi nu mai ştiu cum să-i găsesc, scânci obosit Bobby. Mă ajuţi?
Bobiţă îi povesti totul, iar Briza, învăluindu-i pe amândoi cu o mângâiere înviorătoare, le spuse:
-Am să vă ajut, ce culoare avea camionul?
-Verde!
-Ba albastru!
-Mmmmmm, nu mai ştiu!
-Stai puţin, îl opri Vânt de Toamnă, am eu un prieten care ne va lămuri.Tos-Albatros, vino te roooog, şuieră spre văzduh Vânt de Toamnă.
Şi un albatros bâtrăn, cu aripile mari, albe, poposi din zbor lângă frunza de vie, şi lângă fraţii Vânt.
-Tos-Albatros, numai tu ne poţi ajuta, îi zise blând Briza.N-ai văzut cumva un camion cu porumb ce va pleca spre Australia?Sau măcar vreun vapor care va pleca într-acolo?
-De dimineaţă au sosit nişte camioane albastre dar erau cu bumbac pentru vaporul de Argentina. Au mai fost şi nişte camioane verzi cu struguri pentru Grecia, dar ia stai mai adineaori au sosit nişte camioane.Mă duc să văd despre ce-i vorba!şi desfăcându-şi aripile Tos-Albatros dispăru într-o clipă de lângă ei.Nu dură mult şi albatrosul se întoarse bătând vesel din aripi:
-I-am găsit, haideţi !
-Uraaaa!Vă mulţumim, începu să ţopăie fericite bobiţele.
-Hai, să mergem! spuse Briza.
-Boby, se auzi dintr-un colţ un glas de mamă, cât te-am căutat!
-Unde mi-ai fost zbânţuitule?strigă un bob mare de porumb.
-Dacă aţi şti prin câte am trecut ca să vă găsesc!începu Bobby suflând uşurat
-Neaciuatule, îl zgâlţâi o Boabă mică şi roşcovană.
-E soră-mea, îi spuse Boby Bobiţei de Strugure.
-De fapt, eu sunt de vină, îl scuză Bobiţă de Strugure care fu nevoită pentru a nu ştiu câta oară în ziua aceea să-şi povestească păţaniile.
Mama lui Boby o mângăie şi-i zise:
-Bine că suntem cu toţii din nou şi pentru asta trebuie să mulţumiţi lui Pală de Vânt!
-Şi lui Vânt de Toamnă! adăugă Bobiţa.
-Şi Brizei de Mare, spuse Boby.
-Da, şi lui Tos–Albatros.Vă mulţumim, prieteni, rămâneţi cu bine !apucară să strige boabele de porumb în timp ce se grăbeau să o ascundă pe Boabă de Strugure de privirile şi de mâinile muncitorilor, care nu ar fi înţeles nici în ruptul capului ce caută o boabă de strugure într-un container cu porumb ce urma să plece în Australia!



*sofia viany




în zilele triste
plătesc poştaşul să-mi aducă veşti bune
dau telefon de nicăieri şi
mă-ntreb ce mai fac
apoi mă plimb aiurea cu un trench vechi
nu port tocuri
cu gluga pe ochi trec printre prieteni
ploaia de seară umple
paharele nespălate ale străzii
dincolo de vitrine e cald e viaţă
e mai bine
nu-mi pasă că sunt udă până dincolo de piele
trepte de întuneric mă conduc spre casă
aprind lumina printre decoraţiuni arabe
ard mosk şi las ploaia să intre
fără să-mi spună bună seara
ea mă linge ca un câine credincios
părul strănută
din mine ies aburi de miere
şi
mă culc devreme


*sunt un adam fragyl






sunt un adam fragil
servindu-şi coliva anilor plecaţi de-acasă
într-o gaură neagră

stau într-un submarin_de_pământ
admirând cum Col_e_in_Tina
(ca un pumn de talc pe un burlan de argint)

de la balconul meu văd slipii ei
pe sfoară traşi de păsări
(cortină fluturând în vânt tăios)

picioarele mi-au îngheţat despicând secrete
vrăbiile se dau huţa pe terminaţia nervoasă a unei iubiri,
slipii au zburat ca un balon cu heliu

un ultim rest de colivă pe dinţi îngălbeniţi de cal
un ultim strugure strivit ţâşnind sânge şi apă
surrealism bufoniard
pe colentina e la vie en rose
mă-întorc să caut paginile unei biblii noi
ieri eram evul unei eve mici
azi
nu mai sunt cu toate că exist

sunt un adam fragil din coasta unei eve moarte

*ortega- jurnal




             Cineva mi-a spus că ar trebui să consult astrele atunci când scriu un poem, au şi poeziile zodia lor de naştere.

Prieteniile nu au zodii, iar eu fug de oameni. Am un dar special să-i alung sau să stea în prezenţa mea mai puţin decât e strictul necesar.

A fost pe la mine Ioana, soţia unui misionar, mi-a dat o agendă şi am băut împreună o cafea. Era ciudată, a început să plângă şi să-mi spună despre un vis de acum 10 ani. Înainte de a se căsători a visat casa în care va locui cu soţul ei în misiune. Au ajuns acolo şi nu a recunoscut nimic din casa din vis, spre care nu era nici o cărare, doar imaginea clară, ca o vedere. Apoi a venit o femeie din sat şi a prins-o de mână urându-i bun venit. Nu a mai putut fugi, a rămas acolo.
Aşa ne prinde viaţa de mână şi rămânem unde au nevoie de noi ceilalţi, spun cu un gol în suflet.

Mă întreb de ce plânge mereu când vine la mine, o fi de vină muzica country pe care o am în vene, apa de la flori, sprayul de cameră… i-am spus să nu creadă în vise, fiecare nimerim în casa a cărei uşă reuşim s- o deschidem, nu în aceea pe care visăm să o atingem. Misiunea noastră începe când am deschis-o şi nu dăm înapoi, ci aprindem lumina.

Când a plecat am ştiut că am mai pierdut un prieten.

Am alergat după ea pe scări şi i-am dat o carte de Ciomâzgă, Lucrarea. Am chemat-o înapoi şi am vorbit despre a doua şansă în viaţă. Şi că alcoolul din muzica se evaporă dimineaţa în staţia de tramvai, când noaptea se îngână cu ziua pe o pasarelă fără sfârşit.
De ce-mi spui abia acum ce s-a întâmplat acum zece ani? Am crezut că e o eroare pe care o pot repara în timp…nu ştiu… deschidem geamul şi stăm amândouă la fereastră, fiecare plângând în tăcere pomelnicul ei de iubiri şi tristeţi.

Aleg un disc vechi cu Cesaria Evora… ceva din vocea caldă spală mucegaiul depresiilor.
Am să notez gânduri în agenda pe care mi-ai adus-o. La 16 ani am aruncat singurul jurnal pe care l-am avut. Am scris scurt: nu voi găsi vreodată omul potrivit. M-am născut pe jumătate, ori ea a ars în alt cuptor ori încălzeşte un alt suflet.

Mă rog noaptea ca femeia care-l are aproape să aibă grijă de el. Ce bine e să putem înfrunta adevărul, ca atunci când medicul ne anunţă de o boală gravă…nici în artă nu respiri unde vrei, ci unde îţi permite canonul.

Iau ceştile de cafea fără să le citesc şi las apa caldă să curgă, să mă spele de gânduri ...


Toată lumea consideră că iubirea trebuie să plece de la 100 de grade efervescenţă. Eu, nu. Vreau o iubire care să plece de la genul neutru, ca un tren care abia îşi mişcă roţile la ieşirea din gară. În fond, nu e decât complicatul proces prin care noi devenim dependenţi de celălalt, de zâmbetul, de energia, de puterea lui calorică, e forţa prin care ne smulgem din noi prin ceva imposibil de precizat cu fineţe.

Cred în iubirile ca un focar de lumină, în iubirile-proiector.

***

nu am suportat niciodată cuvântul ,,damă''. îmi aminteşte de primul an de conservator şi de una din întâmplările care mi-au schimbat viaţa într-un mod dramatic. cred că ăsta e unul din motivele pentru care nu mi-am notat impresiile zece ani din viaţă nici măcar în gând, îmi spune ioana.
o privesc şi-mi dau seama că nu o cunosc deloc, deşi am împărţit aceeaşi cameră în cămin în facultate, că ne dădeam tonul la pian pentru vocalize sau făceam schimb de rochii pentru concert.
a fost un viol, continuă ea cu o voce albă, iar eu mă aşez pe scaun pentru că acum înţeleg de ce ea a plecat brusc la sfârşitul anului I, undeva în nord, cu soţul ei, de ce s-a căsătorit rapid şi a renunţat la facultate, de ce ..o mulţime de ce-uri care nu aveau nici o explicaţie decât, poate prin faptul că artiştii sunt pe jumătate nebuni.

mi-o amintesc schimbată într-o dimineaţă, apoi din ce în ce mai tăcută, izolându-se de noi şi plecarea ei.

...ştii balul bobocilor, unde fusesem în rochia aia a ta verde, şi remarcile băieţilor, tipul ăla de la vioară, toni, din anul V,m-a invitat într-o seară la o petrecere la un prieten de-al lui, de fapt petrecerea era doar pentru mine, undeva într-un bloc la etajul 9, cu uşa încuiată şi ... aş fi sărit pe geam însă nu avea nici un rost, până jos eram bucăţi, aşa mi-au trebuit zece ani să ies din povestea aia şi să respir. zece ani în care mi-am adunat fără să ştie nimeni bucăţile răvăşite într-o clipă şi să reînvăţ să merg.

tac, nu ştiu ce ar trebui să spun când e vorba de un viol,
oricum, continuă ea, în astfel de situaţii, dacă m-aş fi dus la poliţie mi-ar fi spus că era vina mea, de ce am fost acolo, aveam 21 de ani, eram naivă ...

înţelegi? asta s-a întâmplat acum zece ani, îmi spune ea, atunci am renunţat să cânt, îmi place arta însă nu-mi plac artiştii, el mi-a spus când m-am trezit din şoc în noaptea aia că ar vrea să fim amanţi şi că aş fi o damă bună...

o iau în braţe şi mă gândesc de ce e atâta mizerie în oameni, de ce unii îşi manifestă iubirea printr-o palmă dată în glumă iubitei peste obraz, ca ea să ştie cine e bărbatul, cine e puternic în relaţie... şi mi-e groază, că nu ştim nimic de fapt despre cel de alături, despre interiorul lui, despre suferinţele ascunse... că unele gesturi par deplasate într-un context şi că explicaţia lor trebuie luată din altă parte, din cufărul ăsta întunecat al memoriei... pe care-l scotocim şi iar scotocim, la nesfârşit...
***

femeia e o necesitate psihologică nu numai fiziologică în viaţa unui bărbat.

e trist ca ,,a iubi'' să aibă măseaua cariată.

în muzică am întâlnit cheia sol, cheia fa, cheia do... mă întreb în care cheie e scris solfegiul fericirii?




Sunday, February 25, 2007

*lumina din samovar






cine e aproapele, cine e departele?
lumea-un canton părăsit

ca într-un cuibar mă învelesc cu paie
udă de ploaie şi nu mai ştiu
de ce bunicul a îndurat atâta frig
şi umilinţe în urali

cine e aproapele, cine e departele?
se întrebau unii pe alţii
ghemuiţi în sicriele de lemn
făceau focul din iasca palmei
şi ceaiul din sudoarea inimii
şi nu mai întrebau
de ce

după ce au deschis porţile lagărului
prizonierii au plecat convoaie lungi spre casă
cortegii funerare
caşa şi pe maşa le-au lăsat la gară
au luat trenul ca o raniţă în spate

trecutul greu ca o bârnă
kyдà?
acasă

vedeau din vagon fete cu pestelci silinii
şi coade blonde făcându-le cu mâna
vacile ridicau nedumerite ochii căprii
la şarpele de fier
bunicul avea un samovar înăuntru
rece deşi toată ziua bea ceai
simţea metalul pe sub piele

la legătura dintre trahee şi plămâni
se plângea de întuneric

zilele treceau ca o perie aspră
zgâriat a ajuns la poartă
bunica
cu ochii ei prea negri
a fugit în grădină
apoi la poartă
iar în grădină
iar la poartă
stăi! a oprit-o el luând-o în braţe


în samovar s-a aprins o lumină aburind

*Loraine - tango de ziua lui




ea împărţea flori de câmp la mese
soldaţii fumau tăcuţi la o cafea cu gust de acasă, înaintea unui drum ca un sicriu.

dansezi?

îşi prinse părul negru într-o coadă la spate,
cabrându-şi sânii ca doi cai de curse:

da.

ştiai că... în capriciul unui tango descoperi începutul unei poveşti de dragoste?
nu te... contrazic.
aşa vorbeau ochii fardaţi tare cu zâmbetul feţei nerase,
între trupuri nu mai era nici un spaţiu liber,
mîinile lunecând spre coapse
smucind orice împotrivire, supunând-o
voinţei unui sărut fugar
da,
palmele lui îi sărutau coapsele,
pantofii frenetic alunecau pe podeaua aspră,
întoarcerea îi dezveli piciorul,
pielea creolă surâse din macul rochiei

ah! (băieţii din companie) vrem şi noi!
dar ei nu auzeau, vedeau un câmp imens
fără războaie, cu ei doi-o singura vioară

ţigările din gură se arcuiau de dorinţă,
îşi umezeau buzele visând că dansează cu ea,
iar el îi mângâia faţa cum pe front mângâiase patul unei puşti,
îi puse mâna pe sâni în treacăt,
auzind explozii dintr-o altă lume,
o lume cu ei doi şi o casă fără garduri,
doar ferestre cu perdele fluturând în vânt,
ochi pe jumătate deschişi,
felii de pepene şi dragoste,
o pulsatie erectilă a inimii,
flirtul apropierii trupeşti transmisibil ca o boală
a ochiului, a minţii,
transpiraţia lor mirosea a grefă

orgasmic
îşi desfăcu părul
iar ei aruncau cu flori peste trupu-i tânăr
nici muştele nu aveau voie în ringul de dans

o fetiţă rămase în prag
uitând că venise să cumpere ulei
nimeni nu o băga în seamă

dansa ...Loraine.

*kaddish atipic - Quetzalcòatl şi crinul negru

spre casă
noaptea
sacoşa cu partituri şi geanta pe umăr
undeva, la km 20 maşina mi-a spus: nu.
înţeleg, e o portocală mecanică
cu nervii la pământ
pornesc încet
ştiu că trebuie să-ţi iei medicamentele
dacă uit eu va uita şi viaţa
de tine
mi-e teamă
nopţile nu sunt pentru femei singure în labirint
spun rugăciuni
în palme cheile devin metanii
joc într-un film în care unul se sacrifică pentru celălalt

o umbră desprinsă din întuneric
un şarpe cu pene verzi
înghite ouă
le sparge şi le soarbe zeama întruna
cunosc drumul dar
mi se pare că nu mai duce spre casă
cu mâinile prin cuiburi şi umbra înaintea mea
el sare
sunt păsărarul cel vestit
nu aşa arată papagheno spun şi-mi vâr cheile în palmă
ca de un cip înfierată
mi-aruncă sparte cojile

joc şotron pe cărţi de tarot în faţa blocului
nu urc cu tine
te-am condus acasă, mi-era dor de tollan
un far puternic orbind
desfac pumnul, un talisman aztec-brelocul

iubito, a venit ploaia
nu mai purta tricoul ăsta
cu crin negru

în căştile cojilor sparte aud un
kaddish

Corinei, opus 5

Kate

privi înainte
nu văzu nimic
nici în spate
nici înăuntru
ieşind din încăpere
o cameră i se desprinse din vene
coagulând ţesuturi
*
kate stă ghemuită
pe pietre în parc
trupul ei e o bancă de organe
îşi priveşte adidaşii
i se par anormal de egali
deşi unul e legat cu şiret
iar altul cu o fundă
îşi duce pe picioare boala universală
a singurătăţii
sindromul e accentuat în dimineaţa asta
când o doare spatele
de la jogging
 nu e nimeni s-o ajute
doar
prezenţe iodate/absenţe cloroformice

cu toate astea femeile sunt
mai norocoase decât bărbaţii
şireturile lor se înnoadă înăuntru
de un fetus
îşi privi adidaşii
aveau cordoanele ombilicale desfăcute

sunt un pasaj de legătură
lipit de limba unui miracol
auzi clopotul?
plânge înlăuntru






Blog Archive

prispa cu flori