*ikebana

fur ein dichter

scriu ascultând sonata lunii
albă a păşit în cameră despletindu-şi părul lung
lăsând metaniile să-i cadă în apă
somnambule, degetele aprind felinare
cu emoţie, nibelungi coboară din şuviţele lungi ca o scară
scotocind diamante sub o criptă de clape
în fundal, scaune goale ... proiecţii ale unor paşi pierduţi
pe caldarâm, trăsuri negre fluturând albe mănuşi
nu ştiu dacă ascund îndrăgostiţi
sau duc neînsufleţite trupuri în galop nebun
perindându-le frumuseţile unei lumi străvezii
unde nu e durere nici întristare nici suspin
privim pentru o clipă tăcerile noastre înţelepte,
de victimă
oraşul şi-a ascuns faţa într-un şal
numele a rămas pe pian suspendat în cerc
nu mai aud sunete ci bătăi de inimă
cortegii de pedale îmi caută printre cuvinte
dantele vechi în oglindă
un colţ uitat de lumină tâmplele s-au împreunat
într-o ikebana a toamnei

ştiai că un strop de galben văzut de departe pare zăpadă?

scriu
ascultând sonata lunii
aş vrea să întorci pagina să văd notele
pe o partitură a zilei de mâine ...