*abatorul fluturilor / legenda urmei fără strigăt / honor him

trăiau în moara veche dintotdeauna
într-un colţ, mingile săreau de perete
din cuburi construiau case noi cu ferestre mari
şi holuri largi pe unde soarele să se aşeze direct la masă
copiii lor erau atât de fragili
undeva, pe birou cărţi despre aştri
o evanghelie a fluturilor
bunicul avea aripile albe
vorbea rar cu mâinile ascunse sub felon
bederniţa şi celelalte însemne le scotea în zile de sărbătoare
când se adunau în stol toţi fluturii pământului
pornind să zidească un nou tron în cer
aerul avea atunci o intensitate aparte
te durea pieptul să îl inspiri
cald
puternic
ca o flacără
fluturele alb cobora din ceruri umed de lacrimi
vesel
strigând
parcă aş face o tumbă prin iarbă ca atunci când mama
mă chema la masă
am cinat alături de o altă Maică
într-o noapte au venit şi au luat copiii
nu au ştiut cum să reacţioneze
i-au lăsat să-i ia
să-i ducă la şcoală
deşi cei ce veneau nu ştiau să zboare
apoi au lungit între file
trupul subţire al părinţilor
în somn am auzit foşnet de aripi
nici un strigăt
am mai avut timp să dau la o parte aburul de pe geamuri
să privesc acolo
marele fluture stătea în picioare
aşa voise să moară deşi aripile lui zăceau sfâşiate
şi nu mai erau albe
iar oamenii aceia ce se hrăneau flămânzi din trupul lui
deveniseră muşte
şi căpătară culoare...