...

un spirit profund ca o rană a luminii
aveam nevoie de o minte din care să mă hrănesc




nu îmi dau seama când oamenii iubesc cu adevărat,
când raţionează profund şi raţiunea se supune sau când simt o emoţie copleşitoare?
dragostea e emoţie orbitoare, e revelaţie. celălalt se îmbracă în haină de lumină înaintea ochilor noştri , de asta cred că nu în celălalt moare iubirea ci peste noi vine intunericul, ne întoarcem în pământ cu sufletul ...se pietrifică.

nucleu de ou fără crusta calcaroasă aşa sunt oamenii când iubesc ...suflete cu fontanela deschisă
ai văzut vreodată cum se sacrifică o pasăre ? găseşti în ea ţesuturile fragile cu viaţă, i se văd vinele de sânge şi are doar o pieliţă ... aşa sunt oamenii când iubesc

undeva
foarte sus
iubirea e meditaţie iar eul nu-şi mai sălăşluieşte în trup /
sufletul lui trăieşte în trupul ei iar al ei în trupul lui /
? / dacă în locul ei vorbim de dumnezeu vei spune da, aşa e,
dumnezeu e în mine iar eu sunt zidit după chipul Lui dar
privind spre lutul din femeie bărbatul va respinge ideea: ea
nu e capabilă de asta, de o dăruire dincolo de margini...

e ceva dincolo de trup ?
mă doare sufletul când nu pot comunica cu frumuseţea pe care Dumnezeu a pus-o în tine...
da, este...
de mult timp cred că noi căutam pe cineva anume, al cărui chip îl purtăm înăuntru de la naştere /
fără el nu suntem compleţi deşi aparent avem totul /
o aceeaşi trebuinţă a firii /
nu some identice ci suflete

fără oxigen... te simt sub apă deşi ai poezia în suflet,
las-o să respire /respiră odată cu ea
îmbrăţisază- te pe tine însuţi / înveleşte-te /
te simt sub apă, fără oxigen, porţiuni aride unde n-a mai plouat demult /
porţuni aride sub unde?
da, blaga spunea că apa unor mări e mai străvezie în lumina lunii decat în cea a soarelui /
esti întreg, autentic,
lasă ploaia să vină peste tine, nu-ţi pierde speranţa dacă vine cu stropi mici /
să mi se scurgă măduva? /
nu căuta cu orice preţ să o găseşti. va veni ea la tine / lasă-i doar poarta deschisă
căci iubirea şi poezia sunt totuna

orice încercare de a potrivi două jumătăţi de cerc ce nu au fost scoase din aceeaşi sferă nu va merge oricât le vei ajusta

sunt oameni care nu pot trăi unul fără celălalt :
căi spre dumnezeu?

poate însă aici nu poate interveni nimeni,
pentru că lui adam i s-a luat şi o coastă din suflet şi s-a dat evei /
iubirea e întâlnirea cu sinele pierdut, el şi ea devenind un eu rotund /
nu ne putem minţi ca să putem respira , oricât am încerca să-i astupăm gura /
murim dacă facem asta ...
suntem însemnaţi pe viaţă / nu e joc.
e vorba de profunzimile sufletului. unii înnebunesc alţii mor, alţii scriu poezie
e un refugiu ? poate .un azil pentru altfel de nebuni căci nu e negociabil

iubirea e o iluzie?
nu. hristos e iubire aproapele e iubire iarba e iubire
iluzie e capacul din tine de parcă iţi pui singur perna peste suflet şi te sufoci
e drept că în tragismul ei, viaţa te face să dormi pe stancă însă
ştim cine ne înverzeşte clipa, după ce tânjim cu adevărat,
cine ne atinge înăuntrurile /

dacă te mângâie cu ceva să ştii că şi ea are aceeaşi dramă

exista o nuntire a firii la întâlnirea dintre ei?
oricat de departe ar fi, tind unul spre celălalt, se caută, se cercetează cu firea.
zbaterea ta e a ei, neputinţa ei se ascunde în tine /
manole nu a zidit-o pe ana ci pe sine.
s-a împuşcat în aripi şi n-a mai putut respira / a sărit în gol nu după viaţă ci după iubire. era pe turlă, sus/ om de succes dar nu-i folosea la nimic pentru că e dat să realizezi cu acuitate că
turla e sufletul celuilalt nu o piatră

fiecare popor îşi are propriul medalion despre sufletul pereche / românii au în mod ciudat un astfel de medalion pictat pe frescă /

nu e baladă populară. e mit?
unele lucrări ale dumnezeirii au înţeles ascuns pentru noi, suferim dar nu dă mai mult decât poate duce omul / îi cearcă sabia dacă rezistă, lămureşte chipul ucenicului în foc /
vrei piscuri? Ia- le! Da’ vezi să nu cazi de sus /
manole a lăsat tot pentru a fi mare.
pe ana... copilul.
a ajuns singur sus şi acolo a văzut pustia /
a fost ispitit ca hristos pe vârful templului însa manole s-a aruncat în gol....
de unde? de pe turla unei biserici /
e mult tâlc aici /dumnezeu arată că poţi greşi chiar dacă aparent urci. spre el?
poporul spune sacrificiul e la temelia oricarei zidiri însă omul nu şi-a oferit nicio alternativă.
a refuzat smerenia domnului pământesc
i-a spus că nu există biserică mai frumoasă dar că poate zidi oricând o alta/
manole a căzut ca lucifer, din propria lumină /
de ce?
orbit de mărire

manole nu e icar?
icar zbura sa fie liber, e o preînchipuire a sufletului păgân spre folos duhovnicesc . manole era creştin
ziditor de biserici

la noi bisericile sunt mici pentru că făptura e furnică.
domnul coboară şi vorbeşte cu ea în găoace, acolo, jos
au tindă de lemn, i se spune pridvor ca la casă /
iar pe prispă ?doi prieteni

ştii, mările necuprinse de dinăutru le vede dumnezeu
oricât de jos ar cobori făptura, dumnezeu merge cu el.
S-a dus şi în iad să- l ia de acolo/ şi i-a dat libertatea.
manole a fost liber să aleagă, nu l-a aruncat nimeni de pe schelă /

dacă s-ar fi smerit, ar fi trăit?
a simţit că a alungat ce era mai de preţ

ana şi manole era suflete pereche?
din dragoste pentru el a acceptat să fie zidită de vie. înţelegi? să i se stingă suflarea de vie,
să-i îngheţe picioarele în piatră, să vadă cum fiecare cărămidă o închide în mormânt...
uitâdu-se spre cine? spre cel pe care îl iubea, căruia îi purta în trup un copil...
e cutremurător / imaginează-ţi într-un film scena când el o zideşte de vie
cu toate astea, abia când moare el pleacă şi ea /
cantitatea de aer dinăuntru s-a înmulţit ca peştii şi pâinea din coş aşteptându-l pe el.
L- a iubit încât l-a aşteptat...
finalul baladei vorbeşte de suflările ei de pe urmă,
despre plânsul din zid care e o altă formă a zidului plângerii la evrei / ana plânge cum plâng evreii la ierusalim

e multa teosofie în balada asta
simbolurile sunt doar aparent naive...
ciobanul mioritic are si el rădăcini metafizice
el nu ajunge să se căsătorească ... duce o viaţă ascetică, de monah /
mulţi regi ai vechiului testament erau păstori...
de fapt, păstoritul nu era ca azi , o ocupaţie pentru cei fără carte

dar ceilalţi ciobani? sunt ispita văzuta şi nevăzută
mioara? e un înger

în acelaşi timp, ciobanul mioritic configurează istoria, destinul ţărilor române
lupta pentru întâietate cu baciul ungurean şi cu cel vrâncean
de asta ciobanul moldovean nu vrea să- i omoare, erau fraţii lui
la nivel microstructural ? e omul luptând cu ispita
apoi? e vorba de ţările române
şi la nivel macrosturctural? e vorba de plaiul românesc înconjurat de lupi
de unguri , de ruşi ... cine are ochi să priceapă

în loc de final?
Iubirea nu intră în pantofiorul cenuşăresei.
Ce vrei să spui?
Condurul de cristal e un pat al lui Procust, prinţul îşi alege mireasa ferm convins că
doar cea al cărei picior intră în dimensiunile lui poate fi fata din vis...
fata cu care a dansat...
am şi nostalgia păpuşilor cu cap de porţelan, a mătăsii fine...
nu sunt de nylon şi nici nu mă cheamă Barbie.
Tu?

o să modelez iubirii conduri noi, să nu o strângă...