*Din camera de alături. Noël

,, Cu bani poţi să faci orice dar cel mai bun e tot un umbrar pentru Avraam’’ (rabi Moise)


De câteva zile mă dor oasele. Am mai adus o aerotermă... centrala veche o s-o schimb la anul. Nu trebuie să fie foarte cald în salonul cu cărţi, ar îngălbeni mai repede... îmi privesc oaspeţii fără să-i intimidez, îi las să văd ce caută, de ce au intrat, vor ceva anume sau pur şi simplu au venit în anticariat din curiozitate. Unii se foiesc neliniştiţi în jurul rafturilor, sunt nehotărâţi dacă să scoată cartea din raft sau nu, îi mângâie cotorul cu degetele ca o şiră a spinării apoi aleg brusc altă carte. Mă întreb uneori de ce fac asta ... degetele lor îmi spun că s-au pregătit, s-au îndrăgostit de acel roman apoi schimbarea bruscă a cârmei spre o altă carte. Se îndreaptă grăbiţi spre locul unde mă aflu, vor un alt exemplar, niciodată pe cel din raft, de ce preţul e cu litere albastre, dacă pot pune cartea deoparte câteva zile...eu o pun deşi peste câteva zile cartea ajunge din nou în raft pentru că nu vor reveni să o cumpere. Ştiu asta de la rabi Moise... niciodată să nu-ţi strigi prietenii pe nume, spunea. Nu şi-l vor recunoaşte, mai ales când le ceri bani. Ţine aproape o carte şi o să afli mai multe despre oameni. Când oamenii mă întreabă de preţurile cărţilor îmi pare rău că le vând. Atunci, mă retrag în camera din spate, un fel de birou unde bunicul rămânea peste noapte să scrie cărţile într-un registru vechi, las răspunsurile pentru fata de la raft, ea zâmbeşte şi tace. Aşa am învăţat-o. Preţul a fost deja negociat... ridică din umeri...aud prin uşa deschisă paşii celui interesat de carte. Ies şi îl întreb cât vrea pe ea... se opreşte descumpănit. Îl întreb de ce o cumpără, pentru cine... mă uit la titlu, apoi la preţ, citesc un pasaj cu voce tare. Ştiu asta tot de la bunicul. Fiecare din cărţile lui avea un pasaj selectat care era citit în cazul în care orice alt răspuns ar fi fost în plus. După primele fraze, omul rămâne pe gânduri...nu mă priveşte, nu are niciun gest. Îşi îngustează ochii ca şi cum şi-ar face un calcul dacă îşi poate permite cartea, apoi luminându-se îmi întinde banii, cuprinde volumul ca pe o fiinţă abia descoperită şi se îndreaptă spre uşă.
-Ar trebui să puneţi un brad înăuntru, vine Crăciunul.
Îmi înghit un răspuns zâmbind şi plec în cealaltă cameră. Sunt cărţi peste tot: pe masă, sub pat, în cutii mari de lemn, deasupra tocului uşii de jur împrejurul pereţilor, pe rafturi mari de fier, o mulţime de cărţi, unele legate în piele, altele cu coperţi de carton, ediţii rare. Unele nu o să le vând niciodată. Îmi colorează inima ca nişte globuri de Crăciun. A fost o vreme când mă uitam cu jind la brazii de Crăciun însă am înţeles că îmi sunt inaccesibili... de când eram copil şi la o serbare mi-au dat rolul Mariei. A venit tata şi a vorbit cu învăţătoarea că eu nu pot juca acest rol; la sfârşit am spus o poezie de iarnă, am privit dintre oameni serbarea. O auzeam pe mama şoptindu-mi în ureche:
-Doriana, noi suntem în exil.

La ei era Crăciunul, noi eram în exil.

*din camera de alaturi.picaturi

E trei dimineaţa. Stau lângă rabi Moise şi aştept. Dincolo de uşă e tata, culcat ca un miel spre junghiere. Privesc în gol, Rabi priveşte spre Dumnezeu şi în tăcerea aceea deplină simt o umbră între noi, o umbră caldă.
E patru. Picură mărunt pe pervaz, picură în perfuziile tatei, picură şi în mine. Un gol. Rabi aduce două pahare cu ceai, beau deşi aş fi vrut o cafea însă mi-e ruşine să beau lângă el, mi-e ruşine să-mi aprind o ţigară, mi-e ruşine să-i spun că fug în zig-ziag. Printre oameni.
Dincolo de uşă, pe trupul tatei se trag tuşe groase de vopsea, îi amestecă ficatul cu inima, îi umplu maţele cu viaţă, carnea i-o schimbă, nu ştiu... alte picături pe pervaz... plouă mărunt cu sirene în noapte, claxoanele primelor taxiuri ale zilei îmi par ţipuitori de copil.
E obosit şi rabi, nu mai caută cuvinte. Aproape a aţipit. Simt cum îi alunecă într-o parte fruntea. Umbra aceea caldă se apropie de parcă ar vrea să-mi vorbească.
- Vrei să-ţi ţin de urât?
Aud şi n-aud vorbindu-se dincolo. Oricum nu înţeleg ce spun, ar trebui să redevin copil ca să învăţ idiş.
Îmi pare rău că nu am învăţat nici morse... ploaia îmi ţăcăne veşti despre mielul zdrobit al tatei, umbra încearcă să-mi spună ceva...
- rabi, iartă-mă... cum vorbeşti tu cu Dumnezeu?
Bătrânul tremură zgribulit, poate nu trebuia să-l trezesc...acum nu i-ar fi fost frig, nu i-ar fi tremurat oasele...poate ar fi vorbit cu un înger pentru tata acolo la frontiera dintre ploaie şi sânge, ar fi dat câteva picături...
Tac şi îl las să creadă că nu am spus nimic. Mă ascund în mine până când îl simt din nou adormind.
-El vorbeşte cu mine, nu eu cu El...aud într-un târziu şi mi se face ruşine, bătrânul a auzit tot şi a căutat îndelung un răspuns. Îmi ia mâna în palmele lui calde, zâmbim amândoi aproape căscând. Ne stingem.
Şi umbra dintre noi pare a adormi, schimbându-şi capul de pe umărul meu pe umărul lui.
E cinci. O femeie începe să spele holul, ne salută, las capul în jos, nu vreau să mă salute, nu vreau să aud cum din cârpă picură pe mozaic o nouă ploaie. Una roşie, de sânge... încep să mă plimb tocmai pe unde a spălat şi e umed. Nu ştiu de ce fac asta, probabil vreau scandal deşi e inutil la 34 de ani să ma comport ca un copil, dar dincolo e tata, tata care e un copil de-o schioapă ca şi mine, e muntele meu de jucării, de cărţi... pur şi simplu e tata.

*din camera de alaturi.ochiul

,,Dacă iei un bulgăre de gheaţă şi-i cufunzi capul sub apă iar el se încăpăţânează a ieşi din nou la suprafaţă, nu-l omorî. Sâmburele lui are şanse să devină-ntr-o zi un continent. ’’ (Rabi Moise)

Îi puse mâna pe frunte: febra de ieri se estompase. Îi umezi buzele cu linguriţa însă ea nu mai deschise ochii, nu făcu niciun semn, nu mişcă niciun muşchi deşi o ciupi de obraz. Era inertă de parcă ar fi murit. Mai demult, deschidea ochii fără nicio semnificaţie, ridica pleoapele privind în gol câteva clipe, suspendată ca şi cum ar fi vrut să evadeze pe acolo, apoi totul se stingea încet, fără nicio explicaţie, fără nicio speranţă. Dădu păturile la o parte, o întoarse să-i schimbe cearşaful ud; era golit de orice milă, blândeţea i se topise odată cu ultimul cuvânt murmurat, cu ultima literă... nu mai mirosea a urină, nici măcar acel iz acrişor al celor ce stau de prea mult timp ţintuiţi la pat. Acum în cameră era un aer cu miros de măr verde. O privi cu atenţie: ochii i se cufundaseră-n orbite ca o apă scăzândă într-o vale unde nu mai plouase demult. Pânza lor freatică era subţire. .. învăţase să-i citească orele de veghe şi somnul după cât de scurse îi erau orbitele: când dormea, erau atât de joase de parcă îşi părăsise trupul de tot, migrând în afara lui prin ochi, iar când se trezea, deşi nu deschidea măcar o secundă pleoapele, îi vedea mişcându-se ca o zbatere. Trăia într-un spaţiu inaccesibil lui, o urmărea pe străzile de niciunde după felul cum i se mişca globul ocular, urnind nemişcarea. Atunci se făcea o linişte din alte spaţii, o linişte masivă, iar el se apropia, nu ca să-i simtă suflarea ci ca să asculte ce povestesc ochii ei închişi. Nu mai măsura cât dura acea stare, nu mai măsura nimic, închidea şi el ochii fără să plângă, se târa în urma ei, ca o umbră, cu auzul încordat la maximum în perceperea limbii ochiului închis cu toate că mişcarea aceea era fără zgomot, fără niciun ecou. Trăiau într-o muţenie absolută, doar ochiul cu mişcări de orologiu lupta să elibereze un fel de strigăt.
I se părea o pasăre cu corpul putrezind dar încă vie, simţea un nod în gât, strângea din pumni şi se ruga pentru ea croind un vis în care îşi imagina cum pereţii dispar, cum i se deschide în faţă un drum aproape nesfărşit spre stejarul lui Mamvri, acolo unde stăteau trei îngeri iar el o ducea de mână spre ei ca pe o oarbă, o ultimă oloagă aşteptând vindecarea din mâinile lor, îşi pleca genunchii şi rostea până când adormea ,, miluieşte-mă, Dumnezeule, după mulţimea îndurărilor Tale ... şterge fărădelegea mea... ’’.

,,Dacă iei un bulgăre de gheaţă şi-i cufunzi capul sub apă iar el se încăpăţânează a ieşi din nou la suprafaţă, nu-l omorî. Sâmburele lui are şanse să devină-ntr-o zi un continent. ’’ (Rabi Moise)