*portretul unui anonim (secolul XXI) o fericire sub asediu

coapsele zorilor mestecă magma fierbinte a lumii de dincolo

eşti urna mea de cenuşă
în tine se vor aduna risipitele bucăţi de humă
tăcerile râsul iar ei vor veni să întrebe
cum a fost ea?

şi-atunci
vei scoate de sub piele un giulgiu îmbibat de sânge
pansament prins de răni
îl vor simţi cald la atingere va ploua cu aer
umerii uzi înfăşuraţi într-o manta veche
vor merge însinguraţi până la capătul lumii
unde a oprit pentru o clipă
trenul primului nostru sărut

era o piatră banală
apele care-au trecut peste ea au fost deosebite
venea din lumea femeilor albastre
a celţilor sacri
rătăcise prin unghere de lemn vasul meu de lut
îţi vorbea de întuneric
ca despre o rocă vulcanică studiindu-i jarul
noaptea era un păianjen
braţe de lumină minerală ştergând drumurile beduninilor
prin deşertul fără nume al dorinţelor pierdute pe hârtii

îşi simţea paharul plin cu fericire
mă iubea ...
precum în cer aşa şi pre pământ