*scrisori din linia întâi: nu mai am epidermă, doar cioturi din care vulturii îşi iau anafura /1983, prinţesa Karaleva

în oraşul rece, oamenii zâmbesc şi viaţa continuă
dar nu am vrut să-ţi spun asta
mi-am cumpărat o rochie albă
un buchet de flori şi azi m-am dus la biserică
m-am aşezat pe-o bancă cu braţele pline de rugăciuni
nişte scrisori din linia întâi
părintele mi-a spus că nu aşteaptă nicio nuntă
unde ţi-e alaiul, mireasă?
am plecat ... acasă - mi plângeau nibelungii
unde ţi-e mirele?
îl rog să tacă, vorbesc cu sfântul mina (când eram copil nu ştiam
că mina e bărbat şi mă-ntrebam de ce martira îşi ţine voalul ascuns printre zale)
nu ştiam că pot aştepta o viaţă pe treptele bisericii şi doar păsările
se vor aşeza în preajmă împletind un tron cu zăbrele
şi nu vei veni
a fost clipa de nebunie a păpuşii uitate în raft, spun în confesional
întinzând buchetul printre gratii ...
ies odată cu păsările
rochia se destramă agăţată de străzi în intersecţii ca şi cum
din velinţa ei se înfruptă oraşul
iubirile odihnesc o singură dată în pragul braţelor noastre
cum m-ai privit tu
în faţa altarului aştept
să vină Domnul să-i spăl picioarele
poate uneori e necesar să murim puţin
odată cu plecarea celuilalt în inima noastră s-ar zidi o jumătate şi
în valea închisă s-ar aduna robii să fie liberi
doar vârful muntelui neîmbânzit decât de strigătul tău
pe acela l-ar schingiui învăţându-l să înghită
plânsul în pumni strigând la răspântii dorim
să fim iubiţi altfel fântânile din noi
orbesc