*noi nu vom mai trece munţii pe capete de elefant / romboidale

privim în gol, desfrunziţi
adunând în cutii capetele unui pod sângerând de cuie
iubirea noastră era la fel de frumoasă ca minunile lumii antice
îmi spuneai
dac-am fi fost greci
ţi-aş fi dat drumul în poiană doar noaptea când lumina lunii
miroase a dragoste
ce faci, copilă? întrebai
devin femeie
dă-mi sânii înapoi, nu sunt păsări
doar trupul meu e o stâncă roşie
cu icre de somon

pleci şi aerul se pietrifică
mă diminuez violent să pot respira
din om umbră iar umbra ţipă cu ţipăt din mare
curburile ei sunt pline de armuri sub care cruciaţii ruginesc

iau luna în braţe
o legăn să adorm în prima noapte fără tine şi văd
în globul ei de sticlă zăpezi de demult
zăpezi ca o beteală
pe vârfurile cărora mirese indiene îşi privesc bărbaţii
prin aburii voalului de henna
abandonându-şi pântecul moale pe perne

curând vor trece munţii