*luna de faguri

de multe ori cred că eşti un bărbat excentric
iubeşti răscolind pământul cu mâinile după ultimii bulbi
peste care alţii au trecut lamă de buldozer
aripa strivită tânjind să înalţe de pe stâncă o floare de colţ
cauţi ouă de şopârlă prin iarba de mare
învelindu-le cu răşina aortei mari
chihlimbar al ceasului cu pipetă

în aorta mică adunăm poruncile toate
picior de străin să nu calce goliciunea
grădinilor suspendate de portocali
atât de mult m-ai iubit încât ai acceptat
să mă naşti plângând că nu îmi simţi marginile
că nu respir
ţi-ai cuprins pântecul anilor cu nelinişte întrebând
unde eşti, femeie?
e vremea să mă doară o coastă
să zâmbesc fără riduri şi fără amărăciune
mama ţi-a modelat în dar o duminică de lână
un copil cu inima căpruie
l-a învelit în rogojini de bambus

până la tine
nuielele au hrănit o femeie cu pieptul albastru
din amândoi a curs sânge şi apă
o disperare vie
de sferă
doar psalmodia liniştindu-ne
aşa după cum bolnavilor de demult li se lua sânge

ne iubim în cămasă până la glezne
tristeţe de mac înflorit la sfârşitul lui august
îmi era dor
voiam să smulg bucăţi din tine
cu care să fac leacuri de cuib şi de pasăre
în luna de faguri