nu îmi dau seama când oamenii iubesc cu adevărat, când raţionează profund şi raţiunea se supune sau când simt o emoţie copleşitoare?
dragostea e emoţie orbitoare, e revelaţie. celălalt se îmbracă în haină de lumină înaintea ochilor noştri / cred că nu în celălalt moare iubirea ci peste noi vine intunericul / ne întoarcem în pământ cu sufletul ...se pietrifică
nucleu de ou fără crusta calcaroasă /sufletul are fontanela deschisă când iubeşte / ai văzut vreodată cum se sacrifică o pasăre ? găseşti în ea ţesuturile fragile cu viaţă, i se văd vinele de sânge şi are doar o pieliţă ... aşa sunt oamenii când iubesc
undeva foarte sus iubirea e meditaţie iar eul nu-şi mai sălăşluieşte în trup / sufletul lui trăieşte în trupul ei iar al ei în trupul lui / ? / dacă în locul ei vorbim de dumnezeu vei spune da, aşa e, dumnezeu e în mine iar eu sunt zidit după chipul Lui dar privind spre lutul din femeie bărbatul va respinge ideea: ea nu e capabila de asta, de o dăruire dincolo de margini...
e ceva dincolo de trup ?
mă doare sufletul când nu pot comunica cu frumuseţea pe care Dumnezeu a pus-o în tine...da, este...
de mult timp cred că noi căutam pe cineva anume, al cărui chip îl purtăm înăuntru de la naştere / fără el nu suntem compleţi deşi aparent avem totul / o aceeaşi trebuinţă a firii /nu some identice ci suflete
fără oxigen... te simt sub apă
ai poezia în suflet, las-o să respire /respiră odată cu ea, îmbrăţisază- te pe tine însuţi / înveleşte-te / te simt sub apă, fără oxigen, porţiuni aride unde n-a mai plouat demult / porţuni aride sub apă? da, blaga spunea că apa unor mări e mai străvezie în lumina lunii decat în cea a soarelui /esti întreg, autentic,
lasă ploaia să vină peste tine, nu-ţi pierde speranţa dacă vine cu stropi mici /să mi se scurgă măduva? / nu căuta cu orice preţ să o găseşti. va veni ea la tine / lasă-i doar poarta deschisă
uneori cred că iubirea şi poezia sunt totuna
orice încercare de a potrivi două jumătăţi de cerc ce nu au fost scoase din aceeaşi sferă nu va merge oricât le vei ajusta
sunt oameni care nu pot trăi unul fără celălalt : căi spre dumnezeu?
aici nu poate interveni nimeni, entru că lui adam i s-a luat şi o coastă din suflet şi s- a dat evei / iubirea e întâlnirea cu sinele pierdut, el şi ea devenind un eu rotund / nu ne putem minţi ca să putem respira , oricât am încerca să-i astupăm gura / murim dacă facem asta ... suntem însemnaţi pe viaţă / nu e joc. e vorba de profunzimile sufletului. unii înnebunesc alţii mor, alţii scriu poezie
e un refugiu ? poate .un azil pentru altfel de nebuni căci nu e negociabil
iubirea e o iluzie?
nu. hristos e iubire aproapele e iubire iarba e iubire
iluzie e capacul din tine de parcă iţi pui singur perna peste suflet şi te sufoci
e drept că în tragismul ei, viaţa te face să dormi pe stancă însă ştim cine ne înverzeşte clipa, după ce tânjim cu adevărat, cine ne atinge înăuntru-rile / dacă te mângâie cu ceva să ştii că şi ea are aceeaşi dramă
exista o nuntire a firii la întâlnirea dintre ei?
oricat de departe ar fi, tind unul spre celălalt, se caută, se cercetează cu firea. zbaterea ta e a ei, neputinta ei e se ascunde în tine / manole nu a zidit-o pe ana ci pe sine. S-a împuşcat în aripi şi n-a mai putut respira / a sărit în gol nu după viaţă ci după iubire. era pe turlă, sus/ om de succes dar nu- i folosea la nimic pentru că e dat să realizezi cu acuitate că turla e sufletul celuilalt nu o piatră
fiecare popor îşi are propriul medalion despre sufletul pereche / românii au în mod ciudat un astfel de medalion pictat pe frescă / nu e baladă populară. e mit?
unele lucrări ale dumnezeirii au întţles ascuns pentru noi, ni se pare că suferim dar dumnezeu nu dă mai mult decât poate duce omul / îi cearcă sabia dacă rezistă, lămureşte chipul ucenicului în foc / vrei piscuri? Ia- le! Da’ vezi să nu cazi de sus /manole a lăsat tot pentru a fi mare. pe ana... copilul. a ajuns singur sus şi acolo a văzut pustia / a fost ispitit ca hristos pe vârful templului însa manole s-a aruncat în gol.... de unde? de pe turla unei biserici /e mult tâlc aici /dumnezeu arată că poţi greşi chiar dacă aparent urci. spre el?
poporul spune sacrificiul e la temelia oricarei zidiri însă omul nu şi-a oferit nicio alternativă. a refuzat smerenia domnului pământesc i-a spus că nu există biserică mai frumoasă dar că poate zidi oricând o alta/ manole a căzut ca lucifer, din propria lumină / de ce? orbit de mărire nu a mai avut suflet, i s-a luat darul de preţ, iubirea anei
manole nu e icar? icar zbura sa fie liber, e o preînchipuire a sufletului păgân spre folos duhovnicesc . manole era creştinş ziditor de biserici
la noi bisericile sunt mici pentru că făptura e furnică. domnul coboară şi vorbeşte cu ea în găoace, acolo, jos
aveau tindă de lemn, i se spune pridvor ca la casă /iar pe prispă ?doi prieteni
ştii, mările necuprinse de dinăutru le vede dumnezeu
oricât de jos ar cobori făptura, dumnezeu merge cu el. S-a dus şi în iad să- l ia de acolo/ şi i-a dat libertatea. manole a fost liber să aleagă, nu l-a aruncat nimeni de pe schelă /
dacă s-ar fi smerit, ar fi trăit?
a simţit că a alungat ce era mai de preţ
ana şi manole era suflete pereche?
din dragoste pentru el a acceptat să fie zidită de vie. înţelegi? să i se stingă suflarea de vie, să-i îngheţe picioarele în piatră, să vadă cum fiecare cărămidă o închide în mormânt...uitâdu-se spre cine? spre cel pe care îl iubea, căruia îi purta în trup un copil... e cutremurător / imaginează-ţi într-un film scena când el o zideşte de vie
cu toate astea, abia când moare el pleacă şi ea / cantitatea de aer dinăuntru s-a înmulţit ca peştii şi pâinea din coş aşteptându-l pe el. L- a iubit încât l-a aşteptat... finalul baladei vorbeşte de suflările ei de pe urmă, despre plânsul din zid care e o altă formă a zidului plângerii la evrei / ana plânge cum plâng evreii la ierusalim
e multa teosofie în balada asta
simbolurile sunt doar aparent naive... ciobanul mioritic are si el rădăcini metafizice
el nu ajunge să se căsătorească ... duce o viaţă ascetică, de monah / mulţi regi ai vechicului testament erau păstori... de fapt, păstoritul nu era ca azi , o ocupaţie pentru cei fără carte
dar ceilalţi ciobani? sunt ispita văzuta şi nevăzută
mioara? e un înger
în acelaşi timp, ciobanul mioritic configurează istoria, destinul ţărilor române
lupta pentru întâietate cu baciul ungurean şi cu cel vrâncean
de asta ciobanul moldovean nu vrea să- i omoare, erau fraţii lui
la nivel microstructural ? e omul luptând cu ispita
apoi? e vorba de ţările române
şi la nivel macrosturctural? e vorba de plaiul românesc înconjurat de lupi
de unguri , de ruşi ... cine are ochi să priceapă
în loc de final?
Iubirea nu intră în pantofiorul cenuşăresei. Ce vrei să spui? Condurul de cristal e un pat al lui Procust, prinţul îşi alege mireasa ferm convins că doar cea al cărei picior intră în dimensiunile lui poate fi fata din vis... fata cu care a dansat... am şi nostalgia păpuşilor cu cap de porţelan, a mătăsii fine... nu sunt de nylon şi nici nu mă cheamă Barbie. Tu?
o să modelez iubirii conduri noi, să nu o strângă...
No comments:
Post a Comment