cobor în trepte marea
sus e veselia de înger a delfinilor
în camera verde, unul lângă altul dorm îndrăgostiţii
le spăl rănile cu sare
mâinile lor palide fără contur
înroşite de cuie
nu mai pot zbura
încerc să le aduc trupurile la ţărm
locul nostru e aici îmi spun despletiţi de suferinţă
adâncul e un car cu lebede muribunde tras de
un unicorn marin
luminând cu ţipătul lui straniu nisipul
Libera me, Domine
o reflecţie despre moarte
(deşi s-ar părea că ea e un eşec
cei care mor primii suferă cel mai puţin
nici în viaţă nu ştiu cine tânjeşte mai mult
cel care pleacă sau cel care rămâne?)
pe sub haina sfâşiată a apelor ...un drum negru
ca un requiem la flaut pentru ieşirea din labirint
No comments:
Post a Comment