*la vendeuse de violettes

nu te grăbi
trezirile bruşte din anestezii sunt dureroase
hârtiile semnate că le dai voie să coboare în tine
să te desfacă parţial / integral / în somn
nu-ţi dau vreo siguranţă ci doar iluzia că ai avea vreun drept însă
nu stăpânim nimic
nici fizic
nici psihic
în fugă, rupi foi să ajungi la capătul celor patru ore începute printr-o cădere epidurală
te simţi gelatinos, pietrificat, o amnezie violet
lumini drogându-se sub ochii tăi
cu o ceaţă pe simţuri realizezi
hârtiile nu-ţi dau vreo siguranţă
ci doar iluzia că ai avea un drept însă
nu stăpânim
omul pe care-l iubim până la demenţă
e posibil să facă dragoste într-o altă galaxie
crede-mă, nu ştim nimic despre celălalt
o singură certitudine: iubim, ducând mai departe
ritualul nunţilor sălbatice pe spinarea unor cămile de lemn
coroniţe de plastic
cristale swarovski
mi-am aruncat pantoful de mireasă în ape
colonii de alge urlă dezlănţuite un final apoteotic
o ceartă că mireasa s-a întors prea târziu
că rochia ei nu mai e albă ci e o violetă de mare
o nebună dansând cu picioarele goale
pe nisipul încins din creierul celor ce o urmăresc
şi da, parcă descopăr lângă tine o lume pierdută
cum e să fii femeie
cum e să fii hrană la o cină a lumânărilor
acum m-aş ridica din neputinţă şi te-aş lua lâng-o fereastră
sub ochii domnului logodindu-mă cu tine
o buclă de păr inel punându-ţi-o pe deget
cred c-aş îngenunchia îmbrăţişându-ţi picioarele
şi, dacă m-ar desfăşura, în pânze ar găsi impregnat chipul tău pe marame
pentru mine, eşti eul pe care nu l-am cunoscut niciodată
mâinile tale pe coapsele mele iar ale mele pe coapsele tale
arucându-ne unul în celălalt de la mare-nălţime
umerii lăsaţi ai timpului respirând în arcade