*lumina din samovar

cine e aproapele, cine e departele?
lumea-un canton părăsit

ca într-un cuibar mă învelesc cu paie
udă de ploaie şi nu mai ştiu
de ce bunicul a îndurat atâta frig
şi umilinţe în urali

cine e aproapele, cine e departele?
se întrebau unii pe alţii
ghemuiţi în sicriele de lemn
făceau focul din iasca palmei
şi ceaiul din sudoarea inimii
şi nu mai întrebau
de ce

după ce au deschis porţile lagărului
prizonierii au plecat convoaie lungi spre casă
cortegii funerare
caşa şi pe maşa le-au lăsat la gară
au luat trenul ca o raniţă în spate

trecutul greu ca o bârnă
kyдà?
acasă

vedeau din vagon fete cu pestelci silinii
şi coade blonde făcându-le cu mâna
vacile ridicau nedumerite ochii căprii
la şarpele de fier
bunicul avea un samovar înăuntru
rece deşi toată ziua bea ceai
simţea metalul pe sub piele

la legătura dintre trahee şi plămâni
se plângea de întuneric

zilele treceau ca o perie aspră
zgâriat a ajuns la poartă
bunica
cu ochii ei prea negri
a fugit în grădină
apoi la poartă
iar în grădină
iar la poartă
stăi! a oprit-o el luând-o în braţe


în samovar s-a aprins o lumină aburind