*Amfitrion neconvenţional

I-privat nooci

cu un sărut
spăşit mă eliberezi din toţi arborii în care mă închizi peste zi
oftând
îmi dai apă de agave
greu drum e deşertul iubite
stăm amândoi la tulpina lumii
luna îşi aprinde felinarul
lângă umbrarul nostru gaudian
ţi-am mai făcut o piatră funerară
mi...
spune pianul
ce?
îngaimă ecoul
a...
m-ai strigat?
mi-e teamă să nu mă zideşti ca pe o ană
sărută-mă amar,
nu-ţi fie teamă,
sărim amândoi
în piatră ?
în găoacea ei stăm cu genunchii
la piept
ne zbatem să ne naştem
sufli peste mine
cu apă
fii gata când ne-o chema măiastra
chirciţi în ou,
tu şi eu
două cuminţenii ale pământului

II-belladonna

pentru cine ai cântat? m-ai întrebat
după un concert sfârşit în lacrimi spre cabină
n-aş putea să-ţi explic decât acolo
( îţi arăt scena)
vino cu mine după ce luminile s-au stins
numai noi în sala imensă,
îmi spui tu
vezi, acolo,  umbre?
sunt ale unor iubite care au murit
părăsite de amanţi

o văd pe Callas, sublimă Toscă,
ce Scarpia i-a fost Onassis!
nimeni nu a putut s-o salveze de trădare,
înţelegi?
nimeni!

pentru ea am cântat în seara asta
altfel decât în altele
vissi d'arte, vissi d'amore

undeva, departe,
Issis zâmbeşte
tremurând udă în ochiul lui Ossiris

mă încrunt umbrei de femeie pe care
o simt în preajma ta
de o vreme
marcându-mi teritoriul sacru
cu un regat
de o mie de săruturi

ţi-am declarat război,  spun umbrei
iar ţie...te iubesc!


III-noi

ascult tăcerea de zăpadă a grâului trecând printr-o vamă de argint
acum cum şade pitit în căuşul palmelor ca un miel brumăriu
pe masă e un deal alb din care voi face pâine
peste o apă cu toarte de cofă
stinghereşti somnul
unui bulgăre de marmură
râzi când îţi spun că mie-mi pare un ou cu bănuţ
clocit de lugojanul ăsta de pământ
îi crapă coaja într-un punct de capăt-de-lumină
apoi linii zig-zăguite de dalte
ca două furnici
cu boaba în spate
trudim
eu coc turte pe spuză-de-dor
marmura începe să joace sub jarul din palmele tale
ca un urs
tras de zgardă


IV-eu

din luturi horite mi-am făcut o cofă
ş-am zăvorât acolo doruri-alungate-din-poartă de omul iubit
cuptorul cu lacrimi a ars multe nopţi de taină
când am scăpat am fugit departe,
la marginea lumii
într-un colţ de taiga
mi-ai cioplit din aşchii de grâme toiag pentru cânii cu stăpân rău
să pot ajunge acolo unde nu-mă-aşteaptă-nimeni
lângă mine
două gâşte sălbatice
au ciocurile ca nişte săbii de argint
nu dau voie nimănui să se apropie când
sentimentele îmi sunt dezbrăcate până la sânge

scâldându-se în cofa cu minuni
scutură din pene bulbi de crini
pădurea se-ndeseşte de nu poţi trece prin ea