*însingurare

Cad între pietre şi plâng,
E cumplit în paradis să fii singur!

În poarta ta a mai bătut cineva?

Pe aici n-a mai venit de mult decât gândul,
Uneori simt că şi eu am plecat.

Îmbrăţişez pietrele şi le sărut,
Le-aş zamisli din nou şi le-aş hrăni cu pâine
Dar oricât sânge le-aş da ele pietre-or rămâne
Chiar de n-au lacrimi, pentru mine au plâns,

Mă doare şi urlă în mine ceva,

Aş da foc la fundaţia groazei de a fi singur,
Radical din om e uneori câine,
Mă muşc şi-mi strivesc sărutările-n pumni,
Radical din câine e peşte,
Din peşte e râmă,
Din râmă eşti tu?
El?
Voi?
Ele ori ea?
Îmi cuprind genunchii şi-i simt de piatră,
Radical din mine doar tu ştii răspunsul,
Sub o armă-l ascuzi şi ea este grea
Ca o talpă de iad în amurguri,
Iubite,
ascunde-mă şi pe mine sub ea.