* dolores plecând

sânii cerului se goliseră de lapte
pielea pământului zăcea
descuamată de cald
fiinţele deveniseră
lucruri fără umbră
aruncat în focarul de sus
un disc roşu
ţintar
sticlea
lupă

satul de pescari-un stârv uriaş
ciopârţit

moartă
marea era o supă limpede
ultimii peşti fuseseră ridicaţi demult
de spumiera plasei

erau flămânzi

femeia venise să nască pe plajă
să-l scape

pe ochii neînduplecaţi ai nisipului
cred, doamne,
ajută necredinţei mele
murmura dolores
înghiţindu-şi lacrimile de sete

copilul se împingea singur
din mama sfârşită
ca un ultim peşte
aproape uscat

dinspre sat oamenii se târau ca viermii
să ajungă
nu mai aveau nici mâini, nici picioare
simţiseră de departe mirosul placentei
al viului
al cărnii

copilul născut stătea
lângă mamă
amorţit
neştiind să fugă

un toiag marcă nisipul
în forma unui peşte
viermii umani intrau în ochiul lui
iar peştele se ridica intrând în mare

un nor umbri buzele crăpate ale apelor
copilul scânci a dor de lapte
cerul îl hrănea

din sânii grei ţâşnea
ploaie


un bărbat
de dincolo
îşi deznodă aripile
făcându-le targă
pentru-amândoi


dădu puiul unei uşi cu braţele deschise
apoi
în văzul tuturor
ieşi din sat
trăgând femeia
pe aripa-targă
departe