*o iarnă lamborghini

iubim atunci când în sinea noastră nu mai vorbim cu noi
ci cu celălalt
îi rupse pâinea în două iar ea îşi adună firimiturile cu grijă
nu pentru că ar fi fost flămânzi ci
pentru că erau ultimele secunde înainte de a pleca
scaunele îngăimau în locul lor un început de ţipăt
îl înghiţiră şi se ascunseră
creierul meu desface oamenii şi lucrurile în piese mici
arareori le reconstituie identic
urmărind linia pulpei
caldă
albă
şi moale
accelerând de pe loc obrazul lipit curburii de sticlă
o graţie cucerind centimetrul pătrat de senzualitate
simt degetele tale cum urcă din spatele genunchilor pe coapse
spre coloană
dunga şerpuindă a ciorapului mătase desprinsă de jartiere
lichidul de frână supus presiunii la maxim scapă
controlul şi urlă liber pe şosea
un raliu în mine
cordul pulsează asemeni unei căni cu mac hrănind păsările
mai am timp să prind umerii tăi centură de siguranţă
faruri şi carne desfoliate de frică

suntem suspendaţi de ultima viteză cu care nebună
delirează
în patul nostru
o iarnă lamborghini