vântul împrăştie firimiturile cinei unde nu se mai poartă mănuşi de satin,
în semn de revoltă, îmi tund părul- maxi midi mini nihil nu poate fi totul,
sub blugi am crinolină, sub fardul roz, paloarea de ieri
aşa precum îşi duce-n adâncuri paharul taninii roşiatici de vin,
cerul e gata să nască-n dureri un alt soi de trandafiri,
amestec de conservatorism şi independenţă,
clipa asta minusculă stă pe sânii femeilor ca un licurici
învelindu-le cetăţile în pânze destrămate de noapte ca o altă faţă a lumii,
cu albatroşi purtând spre ţărm o pianină Grinnelli
concertând pentru ferestre uitate în spatele cărora oamenii
nu mai sunt epave scufundate în port, ci lebede răstignite de ancore
vom da la o parte grilajele unde moartea îşi numără fluturii, ploaia, sosirile şi plecările
strecurându-ne prin coastele ei desfăcute, agăţaţi de propria şiră a spinării
ca de o frânghie de mătase aşa cum au fugit din decoruri nepotrivite şi alţi iubiţi,
înaintea noastră, împletindu-şi mâinile în trei
într-o fereastră deschisă a timpului, Bach, aproape orb, gândind la Ana Magdalena,
pipăie în lumina lunii măduva de marmură a sunetului
*desi numele corect al marcii de pian este Grinnell, am optat pentru sonoritatea italienizată a acestuia- Grinelli
No comments:
Post a Comment