*Helen & calendarul de marţipan (blues from D.P.)

noaptea,
prin venele bărbaţilor pluteşte o navă albă
ca un sân de femeie
dacă priveşti atent vei observa sub pielea lor
neagră de ulei
cum se zbat pulpele de pânză
vopseaua ca un ruj prelins pe guler

aroma tutunului şi docurile le poartă în nări
până acasă, femeile lor simt patima cu care
se înfruptă din trupul pârguit al vaporului,
ies în prag, aşteptând geloase ziua când
Helen va spinteca inima apelor
părăsindu-i,
când va cunoaşte libertatea,
râsul excitat al luminii
când alte mâini posesive îi vor încercui coapsele
unduindu-se lasciv
peste secreţiile maure ale pământului

în calendarul de marţipan vor sărbători
căderea fluturelui în zăpadă
o aceeaşi iubire care te face să dai foc lumii
te împinge să o şi salvezi în ultima clipă,
în dragoste nu eşti fericit
pentru că tu eşti fericit
ci pentru că-i celălalt, aşa că
Helen caută drumul cel mai lung spre ţărm
ştie că el savurează tutunul brut
gustul sărat al frunţii arse de soare
ştie să fie plină de flori
roşie ca o fiară
ştie cum să se agaţe de trupul lui,
liană cu prunci şi mister

clipa asta îşi poartă cerul descheiat la cămaşă
gata să sară în apă
stăm amândoi pe dig, povestind despre motoare
un sunet umed de fagot în larg
oase visătoare stârnind vântului dorinţa de a naviga pe mare
de parcă ar mâna o turmă de inorogi spre sud

sub lumini adormind în fereastră
o constantă penelopiană îţi ascund în piele când
desfaci coastele să mă-nveleşti cu carne

nopţile acvatice cu sâmburi de lună coaptă pe plită
au numele meu