Tuesday, February 26, 2008

*pisica alba, pisica neagra. BIONDO & eurovisionul romanesc

*articol preluat de pe www.poezie.ro

Nu cu mult timp în urmă, Paler îmi suna în ureche cu al său: ,, sunt mândru că sunt român când nu ies din casă’’, când nu mă uit la televizor, nu merg pe stradă, când ştim să oferim locul unui bătrân în tramvai, să ridicăm hărtiile aruncate de alţii sau să facem o reverenţă în faţa unei valori.
Nu mă miră rezultatul finalei naţionale Eurovision: a fost un spectacol balcanic tipic. Un circ de nedescris, cu voturi care mergeau numai la cei ce trebuie să iasă învingători, simţeam că Biondo-pe care vrem sau nu vrem să recunoaştem ori să-i votăm în numele unui patriotism prost înţeles- au fost cei mai buni; în fond, ei nu au revendicat Ardealul, nu au vrut să fie provincie autonomă, nu, ei au venit cu o melodie ce a rămas pe retina specialiştilor şi a publicului, un hit care s-a impus prin melodică, orchestraţie, calitatea vocii interpreţilor, un show pur. NU au avut nevoie de saltimbanci, nu a fost nevoie să zboare prin aer, nicio coregrafie, au lăsat doar muzica să vorbească, nu ne-au intoxicat pe posturi la orice oră din zi şi din noapte, oricum canalele de televiziune nu s-au înghesuit să-i invite (a se citi canale de gunoi). Promovarea ostentativă a pieselor româneşti a provocat oroare întrucât trăim în anul cu lovituri de graţie 2008, şi cântece precum ,, Pe-o margine de lume’’ sau ’7 days ’ amintesc de Mamaia anilor 80 ori de festivalul San Remo şi nu au făcut decât să întărească tristul adevăr: şcoala românească de compoziţie la categoria disco e în urmă cu câteva decenii, lupii tineri de prin 70 au ajuns bătrâni iar cei care vin sunt prea firavi şi lipsiţi de originalitate încât să se impună.
Mă lasă rece felicitările-ca un fel de reparaţie morală-la adresa celor de la Biondo de către cuplul artificial impus, Nico& Miriţă, întrucât artiştii dincolo de imagini oficiale au fost conştienţi de nedreptatea făcută. Nimic de spus, Nico & comp. au cântat impecabil o melodie bătrână, perfuzabilă, şi-au făcut datoria ca interpreţi însă să nu uităm, Eurovisionul e un concurs de creaţie şi nu de interpretare, de aceea melodia suedezilor e net superioară.
Lăsând la o parte, suspiciunea de plagiat cu piesa lui David Bustamante, La magia del corazon, cu un juriu format din prieteni de pahar şi de turnee, din aceleaşi feţe ruginite ca Victor Socaciu, Titus Andrei, Dida Drăgan, oameni ancoraţi de muzica generaţiilor anterioare, nu putem avea pretenţia imparţialităţii. E drept că refrenele sunt fraţi gemeni însă nu-i aşa, trăim la o margine de lume, mai bine spus la capătul ei şi în gaura asta neagră informaţiile nu circulă.
S-a vehiculat faptul că Biondo sunt străini dar uităm că noi ne-am bucurat de deschiderea graniţelor, că ne sunt recunoscute diplomele, cum ne integrăm în patrimoniul european al culturii şi suntem primii care punem pumnul în gură unor artişti ce au sosit să fie recunoscuţi aici şi a căror unică vină a fost de a fi mai buni decât noi.
Sunt artist şi ştiu că arta nu are frontiere... România nu ar fi pierdut dacă dădeau o şansă reală celor de la Biondo, dimpotrivă, câştigând Eurovisionul ar fi creat posibilitatea unor experienţe muzicale fără precedent.
Până la urmă, trăim în România şi asta spune multe, de la comportamentul histrionic al Iulianei Marciuc, ofuscată de faptul că iubitul ei, Adrian Enache nu a trecut de semifinale însă la noi, totul se hotărăşte în spatele cortinei. Biondo nu a pierdut, ei sunt câştigătorii morali ai competiţiei, e bine să spunem adevărul ca nu cumva să le lăsăm impresia că suntem o hoardă de capete sfărâmate. Au venit la Bucureşti în numele unui vissi d’arte vissi d’amore, probabil că ar fi concurat în altă parte dacă alte ţări nu ar fi avut semifinalele înaintea noastră; s-au uitat spre Pontul Euxin ca spre un ultim far, fără a bănui că la marginea imperiului actual ca şi pe vremea romanilor, aici au fost exilaţi poeţii, nu elogiaţi.
Nu pot trece cu vederea reglajul sonorizării ultimei piese ce a avut menirea de a o scoate în relief, piesa e slabă din multe puncte de vedere, şi e depăşită, iar formula gen Andrea Bocelli and comp. e răsuflată.
În concluzie, vorba neamţului...există mercedes şi alte maşini, la noi au fost Biondo şi alţii, dar aşa se scrie istoria la români.

p.s.: Nota de mocirlă, de târg, de negoţ mi-a întărit-o concertul lui Bregovici. Pentru prima oară, muzica lui nu mi-a plăcut, cu tot respectul pentru el ca artist şi prolific autor de muzică. Bregovici a impregnat o puternică notă de afacere balcanică, şi la sfârşit beligeranţii au răsuflat uşuraţi... Tanţa l-a luat pe Costel şi or să meargă în luna de miere la Belgrad! Juriul şi-a pus porcul în maşină şi a turnat nişte vin peste conştiinţă. Las-o, bă’, că merge’aşa! Hai la anul să vedem pe cine mai păcălim, pe cine mai ghilotinăm, cum o să ne mai scremem!

NU sunteţi obligaţi, dar dacă simţiţi nevoia ca adevărul şi valoarea să triumfe, votaţi petiţiile biondo:

http://www.petitiononline.com/Biondo/petition.html

http://www.thepetitionsite.com/1/nico-vlad-mirita---pe-o-margine-de-lume-plagiat

No comments:

prispa cu flori