poem pentru cei ce o iau de la capăt

2013

uneori, viața își desface cochilia în scări medulare
sunetele își aleargă cireada de mingi și cornițe scăpate din corrida unui timpan
clape albe citesc în cafea nebunilor negri clepsidra temutelor ore descusute de chihlimbar
după un moment de apnee phiranică, absolută, golul din stomac a scos o nouă pereche de pui
frunzele din podul palmei și-au amanetat eucaliptul humuind fereastra cu așteptări

atât de mult am tăcut încât orga cu lumini a ruginit
nu-mi reproșa c-am lăsat tâmplei o pernă de cioburi pentru somnul de după spectacol
divorțul e un da capo a menuetului de stingere
din soul mates în flacon a rămas o capsulă de sol,
s-a decantat tot nasolul, acest mordent morganat mesager al eclipsei

privit prin sticla afumată, clarul de lună e o grefă agățată în cui
cine n-are păianjeni, să-și coase singur himenul memoriei ori să-și cumpere
 un borangic nerărit de buzele cizmei
o iarbă va crește umplând cu asfințit câmpia dar
dacă nici după ceața aceasta nu va răsări casa pe care-am visat-o?
un bazar de soul mates la jumătate de preț. iubiri second ages-uri
care e cu adevărat șansa să cârpim necârpirea?
un azil al epavelor. plouă domestic, cu statui din spumă de ras și scrumiere
în castel pâlpâie o intrare de bun găsit/ bun rămas
noi cei ce ne-am zdrelit genunchii cedând obstacolului cursa
care-am pus verigheta pe un butuc
 ca o doză de bere
ș-alții au decapitat-o cu aer
comprimat
care-am pus verighetei un inel de nichel
care-am îngropat-o-n sertar odată cu amintirile rochiei din noaptea nunții ș-am dezertat
încoronând capul țuguiat al piramidei cu ea,
verigheta, această micuță perseidă

de câte ori privesc luna, simt cum din ochiul ei scapără cerneală
picăturile încolonându-se sfioase pe masa unui aurar care va divide metalele prețioase din limfă
în alte două
asprite verigi
de catran